Acasă93Prahova: Ploieşti Shopping City anunţă că toate neregulile depistate de OPC au...

Prahova: Ploieşti Shopping City anunţă că toate neregulile depistate de OPC au fost remediate

Reprezentanţii Ploieşti Shopping City anunţă, vineri, că toate neregulile care au fost depistate de către comisarii de la Protecţia Consumatorilor în timpul unui control au fost remediate.

‘Vă informăm că încă de alaltăieri, 25 octombrie, Ploieşti Shopping City a remediat toate aspectele semnalate, iar traseul de aprovizionare este igienizat în totalitate’, au transmis reprezentanţii centrului comercial.

Potrivit datelor publicate miercuri de şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Regiunea Sud Muntenia, Ion Iordăchescu, pe Facebook, o acţiune de control a avut loc la centrul comercial Ploieşti Shopping City ca urmare a sesizării unui consumator.

‘La operatorul economic SC Set Corporation SRL (restaurant Mesopotamia) s-a constatat că în depozitul-frigorific nu se respectau condiţiile de depozitare, existând produse cu ambalaj deteriorat, murdar, cu risc asupra integrităţii acestora; s-a constatat existenţa unor obiecte străine, depozitate în spaţiul respectiv – anvelope, tomberon gunoi, paleţi din lemn. S-a dispus oprirea temporară a activităţii in depozitul frigorific până la remedierea deficienţelor, aplicându-se o amendă în valoare de 10.000 lei’, arată sursa citată.

De asemenea, la SC Ploieşti Shopping City SRL au fost constatate deficienţe pe fluxul destinat aprovizionării operatorilor economici din zona food, astfel: lift de aprovizionare extrem de murdar, cu strat grosier de mizerie în zona podelei şi a uşilor de acces, cale de acces şi transport produse neigienizat, cu prezenţă de resturi de deşeuri, porţiuni din paviment cu gresie spartă sau lipsă, pereţi murdari, deterioraţi, cu exfolieri ale zugrăvelii, arăta şeful CRPC.

Ion Iordăchescu preciza că s-a dispus oprirea temporară a serviciilor de aprovizionare în zona respectivă, până la remedierea deficienţelor, aplicându-se o amendă în valoare de 20.000 lei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks