AcasăStiri generalePrahova: Poliţiştii cer sprijinul populaţiei pentru identificarea unui bărbat găsit decedat la...

Prahova: Poliţiştii cer sprijinul populaţiei pentru identificarea unui bărbat găsit decedat la Sinaia

Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova solicită sprijinul populaţiei pentru identificarea unui bărbat de aproximativ 35-40 de ani care a fost găsit decedat în zona împădurită a staţiunii Sinaia, în punctul ‘Valea lui Bogdan’.

Conform datelor comunicate, luni, de IJP Prahova, un bărbat a sesizat, la data de 25 noiembrie 2021, poliţiştii despre faptul că în zona împădurită a staţiunii Sinaia, în punctul ‘Valea lui Bogdan’, a găsit trupul neînsufleţit al unui bărbat.

În urma verificărilor s-a stabilit că acesta nu a fost victima niciunei infracţiuni, decesul survenind din cauze naturale.

Bărbatul prezintă următoarele semnalmente: vârstă aproximativ 35-40 de ani, înălţime 1,84 m, greutate 75-80 kilograme, ochi albaştri, păr scurt blond/roşcat, barbă, dentiţie incompletă.

La momentul depistării, acesta era îmbrăcat cu pantaloni negri, tricou turquoise, bluză sport cu mâneci lungi verde cu portocaliu, hanorac albastru.

Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la stabilirea identităţii bărbatului sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie. AGERPRES / (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks