Pompierii prahoveni au reluat, miercuri dimineaţă, intervenţia de stingere a incendiului izbucnit în pădurea din Valea Doftanei, la acest moment fiind încă buşteni care fumegă, informează ISU Prahova.
‘După localizarea incendiului, pe parcursul nopţii trecute, incendiul a rămas sub monitorizarea unui echipaj de pompieri. În această dimineaţă, se constituie o nouă echipă de intervenţie pentru neutralizarea incendiului. Acesta nu se mai manifestă cu aceeaşi intensitate, practic în acest moment mai fumegă buşteni şi se va interveni pentru stingerea acestora’, precizează ISU Prahova.
Echipa care acţionează este formată din 20 de cadre şi se intervine cu o barcă, cinci motopompe, o autospecială de stingere şi trei autospeciale de primă intervenţie.
Intervenţia la acest incendiu a început marţi după-amiază. Focul se manifesta la pădurea din Valea Doftanei, în zona Barajului Paltinu. Flăcările cuprinseseră litiera, doborâturile şi vegetaţia uscată pe o suprafaţă de aproximativ 12.000 metri pătraţi.