Primarul din Măgureni şi nouă consilieri locali din trei localităţi ale judeţului Prahova au rămas fără mandate înainte de termen, după ce aceştia au trecut la alte partide faţă de cele pe listele cărora au fost aleşi în 2016. Potrivit unui comunicat remis, vineri, de Prefectura Prahova, prefectul Cristian Ionescu a emis, în ultimele zile, ordinele de încetare a mandatelor înainte de expirarea duratei normale, ca urmare a înscrierii în alte partide faţă de cele pentru care au candidat şi au fost votaţi la alegerile locale din 2016, pentru primarul din Măgureni şi pentru nouă consilieri locali din Filipeştii de Pădure (2), Iordăcheanu (3) şi Mizil (4). ‘Până acum, astfel de decizii au fost luate şi pentru edilii UAT-urilor: Băicoi, Mizil, Băneşti, Bărcăneşti, Ciorani, Iordăcheanu, Proviţa de Sus şi Păuleşti, precum şi pentru doi consilieri judeţeni şi alţi 19 consilieri locali: Mizil (5), Albeşti Paleologu (3), Măgurele (3), Scorţeni (2), Iordăcheanu (4) şi Poseşti (2). (…) Conform legislaţiei în vigoare, în situaţia în care mandatul primarului ales la alegerile locale din anul 2016 a încetat înainte de termen, atribuţiile acestuia sunt preluate de către viceprimarul ales, care devine viceprimar cu atribuţii de primar’, precizează sursa citată.