Primăria Ploieşti a depus, marţi, la Compania Naţională de Investiţii (CNI) cererea de finanţare pentru realizarea Spitalului Municipal de Urgenţă, investiţie estimată de primarul Andrei Volosevici la 40 de milioane de euro. Potrivit unui comunicat transmis de municipalitate, administraţia locală solicită includerea obiectivului de investiţii în programul de Construcţii de Interes Public sau Social, Subprogramul ‘Unităţi Sanitare’. Concret, administraţia locală ar urma să construiască un spital nou, în zona de sud a oraşului, unitatea sanitară fiind concepută să includă funcţiile medicale existente în Spitalul Municipal Ploieşti şi Spitalul de Pediatrie Ploieşti, într-o structură de tip monobloc, cu un număr de 450 paturi. Noul spital ar urma să aibă o unitate de primiri urgenţe, laborator de analize medicale pentru explorări funcţionale, radiologie şi imagistică, anatomie patologică, ATI, unitate de transfuzie sangvină, un centru de dializă, bloc operator, farmacie şi va oferit servicii medicale pe diferite specialităţi pentru copii şi adulţi. ‘Cererea de finanţare depusă de noi, astăzi, reprezintă un pas înainte pentru punerea în practică a proiectului Spital Municipal de Urgenţă Ploieşti. Vreau ca ploieştenii să beneficieze de servicii medicale de calitate, în condiţii optime şi în siguranţă. Ploieştiul are nevoie de un Spital Municipal de Urgenţă modern, cu servicii medicale diversificate, o unitate sanitară amplă, care va asigura o îmbunătăţire a stării de sănătate a comunităţii noastre, va permite servicii medicale eficiente şi îmbunătăţirea relaţiei medic-pacient. Sănătatea cetăţenilor rămâne un obiectiv important pentru mine şi vă asigur că voi urmări, îndeaproape şi cu cel mai mare interes, dezvoltarea acestui proiect mult aşteptat pe care ploieştenii îl merită pe deplin’, a declarat, conform comunicatului, primarul Andrei Volosevici. Consiliul Local (CL) Ploieşti a adoptat, vineri, într-o şedinţă extraordinară, o hotărâre privind stabilirea amplasamentului pentru construirea Spitalului Municipal de Urgenţă. Potrivit proiectului de hotărâre, unitatea sanitară va fi realizată în zona de sud a Ploieştiului, la ieşirea spre Bucureşti, pentru realizarea obiectivului şi a investiţiilor conexe fiind alocată o suprafaţă de 71.000 de metri pătraţi. Primarul Andrei Volosevici a precizat că se are în vedere construirea pe acest amplasament inclusiv a unor locuinţe destinate medicilor. Edilul a arătat, în cadrul şedinţei, că unitatea sanitară va fi inaugurată cu certitudine spre sfârşitul mandatului.