Acasă93Prahova: Restricţii la furnizarea apei potabile într-o comună, din cauza lipsei de...

Prahova: Restricţii la furnizarea apei potabile într-o comună, din cauza lipsei de precipitaţii

Operatorul SC Hidro Prahova a anunţat, marţi, că introduce restricţii, timp de o săptămână, la furnizarea apei potabile pentru abonaţii din comuna Călugăreni, măsura fiind luată din cauza lipsei de precipitaţii.

Conform unui comunicat de presă al societăţii, apa va fi furnizată după un program pentru consumatorii din satele Călugăreni şi Valea Scheilor, în intervalul 15-21 noiembrie, din cauza lipsei de precipitaţii ce a redus debitul la izvorul de captare, de unde se alimentează rezervoarele care asigură necesarul de apă în localitate.

Pentru refacerea resurselor de apă în sistemele de alimentare din comuna Călugăreni, furnizarea va fi oprită pentru intervale de 24 de ore, astfel: 15 noiembrie 2022 ora 20,00 – 16 noiembrei 2022 ora 20,00; 17 noiembrie 2022 ora 8,00 – 18 noiembrie 2022 ora 8,00; 18 noiembrie 2022 ora 20,00 – 19 noiembrie 2022 ora 20,00; 20 noiembrie 2022 ora 8,00 – 21 noiembrie 2022 ora 8,00.

‘Societatea Hidro Prahova SA a informat în scris Primăria comunei Călugăreni cu privire la aplicarea acestui program de furnizare a apei potabile şi respectarea condiţiilor sanitare care se impun, precum şi abonaţii din aceste zone, prin afişarea în locuri vizibile a intervalelor de furnizare a apei şi a condiţiilor de calitate. Restricţiile vor putea fi extinse sau suspendate pe parcursul acestor intervale, precum şi în perioada imediat următoare, atât în funcţie de consumul înregistrat, cât şi de evoluţia condiţiilor meteo, dacă vor fi semnalate precipitaţii suficiente pentru a completa rezervele de apă necesare, în zonele vizate’, arată sursa citată.

Operatorul precizează că va asigura apă potabilă abonaţilor din comuna Călugăreni, prin utilizarea unui container tip IBC, în intervalele în care furnizarea apei va fi oprită. Alimentarea acestuia va fi asigurată din surse alternative de apă potabilă, aflate în administrarea Hidro Prahova SA şi răspunde cerinţelor legislative.

Containerul va fi amplasat în satul Călugăreni, str. Mihai Viteazu, nr.142 (staţia de autobuz Mihai Viteazul), într-o zonă cu protecţie, astfel încât să nu existe riscul de contaminare voluntară.

Reluarea furnizării apei potabile către utilizatorii HIDRO PRAHOVA S.A. se va face conform intervalelor de timp anunţate, la parametrii de calitate corespunzători, pe măsura umplerii reţelei de distribuţie. AGERPRES / (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks