Un schior care practica sporturi de iarnă în Bucegi s-a accidentat, duminică după-amiază, în Valea Morarului, într-o zonă foarte periculoasă, acţiunea de recuperare a acestuia fiind dificilă din cauza riscului mare de producere a avalanşelor. Coordonatorul Salvamont Buşteni, Laurenţiu Paraschiv, a declarat, pentru AGERPRES, că din primele date rezultă că bărbatul de află într-o zonă a văii sub Vârful Omu, el fiind suspect de fracturi de tibie şi peroneu. Un număr de zece salvatori din cadrul Salvamont Buşteni, Salvamont Prahova şi Salvamont Azuga intervin pentru recuperarea persoanei rănite, însă acţiunea este deosebit de dificilă din cauza riscului crescut de producere a unor avalanşe, în condiţiile în care s-a depus un strat consistent de zăpadă proaspătă. Laurenţiu Paraschiv a precizat că, în urmă cu circa 15 ani, în acea zonă au murit cinci schiori surprinşi de o avalanşă. În 2018, alţi doi turişti şi-au pierdut viaţa după ce au fost prinşi de o avalanşă în Valea Morarului. AGERPRES / (AS- autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă)