Trei medici rezidenţi au fost detaşaţi, marţi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti pentru tratarea bolnavilor infectaţi cu noul coronavirus care se află în secţia de Terapie Intensivă, a anunţat Prefectura Prahova. ‘Trei noi medici rezidenţi au fost detaşaţi, începând cu data de 20.10.2020, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Aceştia vor completa echipa ATI care se ocupă de tratarea bolnavilor cu COVID-19. Detaşarea este aprobată pentru o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire’, precizează sursa citată. Potrivit acesteia, la SJU Ploieşti îşi desfăşoară activitatea şapte medici rezidenţi detaşaţi, dublaţi în activitatea lor de şase medici specialişti. Conducerea spitalului şi-a luat, luni, un angajament ‘ferm’ privind reoperaţionalizarea unităţii mobile ATI care are 12 paturi şi care se află în incinta unităţii sanitare. Aceasta nu a mai fost operaţională de la finele lunii august când, din cauza unei defecţiuni suvernite la instalaţia de climatizare, toţi pacienţii au transferaţi. Ulterior, unitatea a fost reparată, însă nu a mai fost folosită din cauza crizei de personal medical care să asigure supravegherea pacienţilor. La secţia ATI de la Spitalul Municipal Câmpina, care este spital-suport COVID-19, îşi derulează activitatea trei medici, toţi specialişti şi angajaţi ai unităţii sanitare, mai precizează Prefectura Prahova. AGERPRES / (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă)