Un minor în vârstă de 15 ani a fost reţinut de poliţişti după ce a tras, marţi, cu un pistol cu bile în zona unui liceu din Ploieşti rănind doi adolescenţi, cercetările fiind în continuare în derulare pentru stabilirea gradului de implicare în eveniment a altor patru persoane. Potrivit datelor comunicate, miercuri, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, în urma probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore a persoanei care a utilizat fără drept o armă neletală. Surse apropiate anchetei au declarat, pentru AGERPRES, că persoana respectivă este un adolescent de 15 ani, iar conflictul în care a fost utilizat pistolul cu bile ar fi pornit pe fondul geloziei. ‘Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi două infracţiuni de lovire sau alte violenţe’, mai precizează IJP. Doi adolescenţi care au fost împuşcaţi, marţi după-amiază, cu un pistol cu bile au fost duşi la spital, incidentul având loc în faţa Liceului UCECOM din municipiul Ploieşti, a informat Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Prahova. Potrivit sursei citate, un băiat de 16 ani a suferit o contuzie latero-cervicală şi a fost transportat la Spital Pediatrie Ploieşti I, iar un altul de 17 ani a suferit un traumatism cranian minor şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Alte patru persoane implicate în conflict au fost duse la Poliţie, urmând ca anchetatorii să stabilească implicarea lor.