n pui de urs care a căzut, marţi, într-o fântână din comuna prahoveană Şotrile a fost salvat de pompieri după o intervenţie de circa două ore, zona fiind asigurată în această perioadă de către jandarmi.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, o scară a fost coborâtă în fântână, iar pompierii au încercat timp de aproape două ore să îl determine pe urs să o folosească pentru a ieşi, misiunea având succes în cele din urmă.
‘Animalul s-a întors teafăr în zona împădurită din apropiere. Zona a fost asigurată şi prin prezenta forţelor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Prahova, astfel încât misiunea sa se desfăşoare în siguranţă’, mai precizează sursa citată. AGERPRES / (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă)