Universitatea Petrol şi Gaze (UPG) din Ploieşti anunţă că va sprijini o sută de ucraineni cu locuri de cazare şi masă caldă.
Conform unui comunicat remis, duminică, de UPG, cei o sută de ucraineni vor fi cazaţi în căminele universităţii, ei beneficiind, totodată, de o masă caldă la cantina instituţiei.
‘Rectorul Universităţii Petrol şi Gaze din Ploieşti, prof. dr. ing. habil. Dinu Florinel, şi întreaga sa comunitate academică condamnă cu fermitate agresivitatea şi reanimarea unor ideologii care nu îşi mai au locul în secolul 21. Considerăm că într-o eră a dialogului, vărsarea de sânge este o jignire la adresa demnităţii umane şi pe această cale dorim să anunţăm solidaritatea comunităţii noastre academice cu locuitorii Ucrainei, victimele conflictului armat, şi cu întreaga comunitate educaţională a statului ucrainean. Astfel, răspundem cu fermitate la apelul partenerilor noştri internaţionali de la Ivano-Frankivsk Naţional Technical University of Oil and Gas şi punem la dispoziţie cazare în căminele UPG Ploieşti pentru 100 de persoane şi o masă caldă la cantina din campusul nostru. Când tirania devine realitate, nepăsarea devine complicitate la crimă’, se arată în comunicatul citat.