Un urs a fost filmat de localnici în staţiunea prahoveană Azuga în timp ce încerca să intre într-o gospodărie, animalul care a rupt scânduri din gard fiind alungat de cei care au surprins momentul.
Potrivit imaginilor video postate pe Facebook, doi urşi au coborât în staţiune, unul dintre ei încercând să intre într-o gospodărie în care, conform comentariilor celui care filma, locuieşte o femeie în vârstă.
Ursul a rupt scânduri din gard şi a încercat de mai multe ori să îl doboare, el fiind alungat de localnici care au început să facă zgomot şi să ambaleze motorul maşinii.
‘Aşa trăim într-un oraş turistic. Pârtiile din Azuga sunt cele mai importante, dar locuitorii oraşului Azuga sunt fără valoare, oare cei de la ocolul silvic chiar nu au de gând să ia măsuri?’, a scris pe Facebook cel care a făcut publică filmarea respectivă.