O campanie de verificare a siguranţei locurilor de joacă din municipiul Ploieşti a fost demarată de societatea care administrează parcurile şi de comisarii de la Protecţia Consumatorilor după ce, recent, un copil a fost rănit de un leagăn care s-a rupt.
Potrivit unui comunicat emis, vineri, de SC Servicii de Gospodărire Urbană (SGU) Ploieşti, care are ca unic acţionar Consiliul Local (CL) Ploieşti, personalul societăţii desfăşoară o acţiune amplă de verificare a siguranţei oferită de toate obiectele de joacă din perimetrele parcurilor din municipiu administrate de către societate.
‘Aceste verificări se derulează în prezenţa reprezentanţilor Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia (Ploieşti), personalul societăţii noastre procedând la dezafectarea echipamentelor de joacă, în cazul în care acestea nu mai pot oferi siguranţa utilizării lor de către copii. Totodată, zonele respective vor fi semnalizate corespunzător pentru a împiedica accesul copiilor până în momentul îndepărtării obiectelor de joacă respective, prin ridicarea şi depozitarea lor la sediul societăţii. În acelaşi timp, revenim cu solicitarea adresată tuturor cetăţenilor de a respecta reglementările de utilizare a obiectelor de joacă, afişate pe indicatoarele de informare din perimetrul acestora, cu precădere cea care interzice folosirea echipamentelor de către persoanele care nu se încadrează în categoriile de vârstă specificate’, arată sursa citată.
Anterior, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia (Ploieşti) a anunţat controale la locurile de joacă din Ploieşti în urma unui incident petrecut în parcul Lămâiţa, din zona de vest a oraşului.
Un leagăn s-a rupt, iar un copil a fost rănit în zona capului, fiind transportat la spital.
‘În urma verificărilor efectuate la locul de joacă unde a avut loc incidentul s-a constatat că echipamentul de agrement în cauză fusese ridicat de firma SGU, dar datorită altor nereguli la celelalte echipamente de agrement s-a luat decizia dezafectării echipamentelor cu deficienţe. Ţinând cont de cele constatate şi în încercarea evitării apariţiei de noi evenimente asemănătoare, am luat hotărârea de a demara o acţiune tematică de control împreună cu SGU la celelalte parcuri şi locuri de joacă din municipiul Ploieşti’, precizează sursa citată.