Un bărbat diagnosticat cu noul coronavirus este cercetat penal după ce a plecat din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, unde se afla internat, acesta fiind găsit de jandarmi după două zile la domiciliul său din municipiul reşedinţă. Potrivit datelor comunicate, miercuri, de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova, persoana în cauză era internată la Spitalul Judeţean pe secţia COVID, aceasta părăsind unitatea sanitară luni, fără a mai reveni. ‘Având în vedere situaţia de fapt, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova au procedat la căutarea persoanei reuşind identificarea acesteia la domiciliul din municipiul Ploieşti, în data de 11 noiembrie. Cu această ocazie, s-a relaţionat cu DSP Prahova pentru a dispune măsuri din punct de vedere epidemiologic şi au fost sesizate organele de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor – nerespectarea măsurii de spitalizare’, precizează sursa citată. Totodată, jandarmii au depistat, marţi, un bărbat care, aflându-se pe raza localităţii Floreşti, a fost supus verificărilor întrucât nu purta mască de protecţie. ‘În urma verificărilor s-a constatat faptul că acesta nu respecta măsura carantinării la domiciliu. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei, (…) pentru încălcarea prevederilor privind portul măştii de protecţie în toate spaţiile publice închise sau deschise. De asemenea, persoanei i-au fost întocmite acte de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor (…) pentru faptul că a părăsit locaţia de carantină înainte de expirarea perioadei dispusa de DSP Prahova, respectiv 21 noiembrie’, au mai arătat reprezentanţii IJJ.