Un prânz de rugăciune pentru eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas a avut loc miercuri după-amiază, în prezenţa ministrului de Interne israelian, Moshe Arbel, şi a membrilor familiilor unor cetăţeni români cu dublă cetăţenie răpiţi pe 7 octombrie.
Evenimentul a fost organizat de Ambasada Statului Israel împreună cu senatorul Titus Corlăţean şi Grupul Creştin de Rugăciune al Parlamentului.
Ministrul de Interne israelian, Moshe Arbel, a mulţumit poporului român ‘pentru susţinerea fermă şi alegerea părţii corecte’. El a subliniat că accesul unei delegaţii a Crucii Roşii la ostatici, astfel încât să le asigure medicamente şi ajutor, reprezintă ‘o obligaţie umană, mult înainte să fie o obligaţie juridică’.
‘Ameninţarea din 7 octombrie este o ameninţare asupra întregii lumi. Hamas, ISIS au ales să atace oameni în mod nediscriminatoriu, indiferent dacă sunt evrei sau musulmani sau creştini. Pur şi simplu fiindcă sunt de partea luminii, iar Hamas a ales partea întunericului. Două sute de ani de acum, când nepoţii noştri vor învăţa istoria, vor şti că poporul român şi conducerea din România, Guvernul şi Parlamentul român, au ales partea corectă a istoriei, partea care alege viaţa şi se luptă împotriva morţii. Suntem aici, împreună cu familiile celor răpiţi – parte din ei au cetăţenie română. Lupta pentru drepturile omului este o luptă comună a ambelor ţări’, a spus el.
Simona Steinbrecher a mulţumit tuturor celor care fac eforturi pentru a o aduce acasă pe fiica sa, Doron. Ea a rememorat ziua de 7 octombrie, spunând că în dimineaţa respectivă, când a auzit alarma, s-a dus în camera de siguranţă. Ea a precizat că în ziua respectivă membri Hamas au urcat pe acoperişul casei sale şi au tras focuri de armă asupra celor pe care îi vedeau.
‘Nu era prima dată când auzeam alarma, ştiam ce avem de făcut, ne-am dus în camera de siguranţă. Dar în această sâmbătă neagră, lucrurile au fost diferite. Cei de la Hamas veneau de peste tot. Erau foarte mulţi. Omorau pe toţi cei pe care îi vedeau. Au dat foc caselor cu oameni înăuntru. Au făcut lucruri teribile. (…) Peste 20 de minute am primit un telefon de la fiica mea, care spunea: ‘Mamă, au venit să mă ia!’ Apoi s-a oprit. Au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit. Parcă le aud şi acum. Nu ştiu nimic despre ea. Ştiu că este în Gaza, dar niciunul dintre cei care au venit de acolo nu ne-a spus că a văzut-o. Cei care vin de acolo spun că sunt condiţii grele: nu au apă de băut, nu au mâncare, le dă o bucăţică de pită. Asta mănâncă în fiecare zi. Nu au unde să doarmă, dorm pe jos. Doron e atât de tânără şi frumoasă, este asistentă veterinară. Îi plac animalele şi copiii. (…) Trebuie să ia zilnic tratament medicamentos, iar aceasta este a 68-a zi şi nu poate lua medicamente acolo’, a spus ea.
Tatăl lui Guy Gilboa a declarat că fiul său, în vârstă de 22 de ani, a participat la festivalul de muzică Supernova, alături de trei prieteni, dar niciunul dintre ei nu s-a întors acasă. Doi au fost ucişi, iar alţi doi au fost răpiţi.
‘Se împlinesc 68 de zile de când este ţinut în tunel, fără lumina soarelui, fără aer curat, tratament medical sau mâncare. Ultima dată când am auzit de el a fost în urmă cu 68 de zile, când am văzut un video cu el, într-un tunel Hamas. Erau speriaţi. (…) Ne temem pentru el, nu ştim care e situaţia actuală. Nu ştiu dacă Crucea Roşie nu poate sau nu vrea să viziteze ostaticii. Este foarte important să avem informaţii despre starea lui. Cerem susţinere tuturor celor care ne pot ajuta, pentru a face presiune asupra Hamas, pentru a forma o coaliţie internaţională în vederea eliberării copiilor’, a spus el.
Ambasadorul Israelului la Bucureşti, Reuven Azar, a declarat că relaţiile dintre Israel şi România sunt foarte strânse, în condiţiile în care există un milion de cetăţeni israelieni de origine română.
‘Din păcate, există mai mulţi ostatici ai Hamas, în Gaza, ostatici de origine română. Facem eforturi împreună cu guvernul român pentru a face tot posibilul pentru a-i aduce acasă. Familiile trec printr-o perioadă foarte dificilă. Statul Israel are responsabilitatea de a recupera toţi ostaticii şi de a lupta cu Hamas până ce fiecare ostatic se întoarce acasă’, a spus el.
Senatorul Titus Corlăţean a declarat că România este prieten şi partener al statul Israel. El a menţionat că liderii bisericilor cultului creştin penticostal, cultului baptist, Cultului Creştin după Evanghelie şi Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea se roagă pentru pace şi pentru eliberarea ostaticilor.
‘Vreau să mulţumesc pentru iniţiativa pe care liderii cultelor creştine neoprotestante, alături de ansamblul statului român, au avut-o pentru a avea acest moment. O întâlnire şi un moment de rugăciune, pentru că România este o ţară creştină şi o ţară care se luptă pentru prezervarea acestor valori într-o lume foarte complicată. Şi, cum spun adesea liderii creştini, bătăliile cele mai importante se câştigă pe genunchi, prin rugăciune’, a spus Corlăţean.