Acasă55Predoiu: ANABI trebuie dotată cu instrumente legislative care să permită şi identificarea...

Predoiu: ANABI trebuie dotată cu instrumente legislative care să permită şi identificarea bunurilor provenite din infracţiuni

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, vineri, că, anul viitor, se va concentra pe elaborarea unor instrumente legislative care să permită Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) nu numai să valorifice bunuri confiscate, dobândite în urma unor activităţi infracţionale, ci şi să le identifice, inclusiv dincolo de graniţele ţării.

‘ANABI, în viziunea mea, care am proiectat această agenţie acum mai mulţi ani de zile, ar trebui să dobândească o mai pregnantă componentă de identificare a activelor care rezultă din săvârşirea infracţiunilor, nu numai de valorificare a lor, şi pe asta mă voi concentra în anul care vine – a dota ANABI cu instrumente legislative care să-i permită, repet, nu numai să valorifice, să scoată la licitaţie publică (…) bunuri confiscate, ci să le şi identifice, inclusiv dincolo de graniţele ţării. Dacă ANABI va reuşi să identifice conturi bancare, active imobiliare sau mobiliare prin cooperare cu agenţii internaţionale de profil şi să le aducă în vânzare publică silită pentru a recupera produsele infracţiunii, atunci, într-adevăr, îşi va realiza scopul pentru care a fost gândită’, a explicat Predoiu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

El a amintit că anul trecut s-a lansat în dezbatere publică o strategie de dezvoltare a ANABI, care a fost continuată şi în 2021, şi de aici vor deriva instrumente legislative care să transforme instituţia dintr-o simplă agenţie de vânzare la licitaţie publică a bunurilor confiscate într-una care să şi caute, să identifice bunurile ascunse de infractori.

Potrivit ministrului, deocamdată, ANABI are, prin lege, o competenţă limitată cu privire la operaţiunile de vânzare la licitaţie publică.

‘Voi sta de vorbă cu cei din conducerea ANABI să extindă şi mai mult această activitate de vânzare. De altfel, dânşii şi-au prevăzut în PNRR un obiectiv ambiţios şi anume acela de a constitui o bază logistică’, a menţionat Cătălin Predoiu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks