Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat că apărarea unor persoane condamnate pentru care s-a solicitat extrădarea, în sensul că justiţia română nu ar funcţiona potrivit standardelor europene, nu este justificată.
Potrivit unui comunicat al MJ transmis, miercuri, AGERPRES, Cătălin Predoiu s-a întâlnit, marţi, cu ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti, Andrew Noble, şi cu Max Hill KC, director al Procuraturii Publice şi şef al Serviciului Procuraturii Coroanei pentru Anglia şi Ţara Galilor.
Sursa citată arată că, în cadrul întrevederii, au fost abordate subiecte precum eficienţa schimbului de documente în cadrul procedurilor de cooperare judiciară bilaterală, traficul de persoane, transferul persoanelor condamnate, procedurile de extrădare, condiţiile de detenţie în penitenciare.
Ambele părţi, spune MJ, au subliniat cooperarea foarte bună între România şi Marea Britanie şi voinţa politică şi instituţională a ambelor părţi de a eficientiza această cooperare, în interesul cetăţenilor celor două state.
În cadrul discuţiilor, ministrul Justiţiei a subliniat, pe larg, programele desfăşurate deja de ani de zile de către minister, prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor, pentru extinderea capacităţilor de cazare şi creşterea condiţiilor de detenţie în penitenciare.
Partea engleză a subliniat interesul deosebit pentru intensificarea cooperării în combaterea traficului de fiinţe umane, inclusiv sub aspectul îmbunătăţirii legislaţiei aplicabile.
‘În context, ministrul Justiţiei a descris evoluţia legislaţiei penale în România după aderarea la Uniunea Europeană, arătând că această legislaţie este în linie cu legislaţia statelor europene şi cu standardele europene, organele de aplicare a legii din ţara noastră. Nu mai puţin însă, în context, ministrul Justiţiei a informat partea engleză despre demersurile pe care Ministerul Justiţiei le va iniţia în perioada imediat următoare pentru formarea unui grup de lucru lărgit care să evalueze întreaga legislaţie penală şi politică penală a statului român, pentru a identifica zonele în care aceasta poate fi modernizată şi adaptată superior răspunsului necesar dinamicii accentuate a fenomenului infracţional’, se menţionează în comunicat.
De asemenea, ministrul Justiţiei a subliniat progresele înregistrate de sistemul judiciar din România după aderarea la Uniunea Europeană, fapt confirmat şi de ultimul Raport pozitiv de ţară primit de România din partea Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare din luna decembrie 2022, fapt ce trebuie să constituie un argument puternic direct pentru consolidarea cooperării judiciare cu terţe state, inclusiv Marea Britanie, inclusiv din perspectiva recunoaşterii şi punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti şi transferul de persoane condamnate, menţionează ministerul.
‘Suntem gata să intensificăm cooperarea cu Marea Britanie, ca şi cu alte state, pentru combaterea fenomenului traficului de persoane, o problemă gravă la nivelul întregului spaţiu de justiţie, drept şi securitate juridică al Uniunii Europene şi la nivel european, în sens larg geografic. Traficul de persoane este propagat de crima organizată, grupuri localizate uneori în afara Uniunii Europene, care exploatează cetăţeni europeni, obţin fonduri ilicite din statele europene şi le extrag în afara Uniunii Europene prin spălare de bani, ceea ce este inacceptabil, după cum am subliniat recent în cadrul Consiliului JAI de la Stockholm, din ianuarie 2023. Cooperarea cu statele membre ale Uniunii, dar şi cu Marea Britanie, este crucială pentru combaterea eficientă a fenomenului traficului de persoane şi spălării de bani’, a declarat Cătălin Predoiu, la finalul întrevederii, citat în comunicat.
El a adăugat că autorităţile române sunt interesate, de asemenea, ca hotărârile judecătoreşti definitive, inclusiv cele penale, pronunţate de justiţia română, să fie recunoscute rapid în terţe state, inclusiv în Marea Britanie, aşa cum procedează cu promptitudine şi respectarea tuturor garanţiilor procesuale instanţele române.
‘Suntem interesaţi să repatriem prin extrădare orice cetăţean român care trebuie să servească pedeapsa pronunţată de justiţia noastră. Apărarea unor persoane condamnate, pentru care s-a solicitat extrădarea, în sensul că justiţia română nu ar funcţiona potrivit standardelor europene, nu este justificată, dovadă ultimul Raport pozitiv al Comisiei Europene în cadrul MCV, din luna decembrie 2022. Acuzaţiile şi apărările celor condamnaţi, în sensul că sistemul penitenciar românesc nu garantează structural respectarea drepturilor cetăţenilor, sunt nejustificate şi corespund unor realităţi depăşite ale anilor 1990-2000, dovadă extinderea capacităţii de cazare şi ridicării standardelor de detenţie an de an din penitenciarele româneşti, inclusiv prin ‘Programul Rezmiveş’, derulat în conformitate cu angajamentele luate în cadrul Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei – Format Drepturile Omului în decembrie 2019, aflat în plină desfăşurare în sistemul penitenciar, program cu care suntem în grafic pe perioada 2020 – 2022 şi care va continua şi în anii care urmează cu toată forţa instituţională’, a afirmat ministrul Justiţiei.