AcasăPoliticaPredoiu: Candidatul PNL, conform deciziilor partidului, este Crin Antonescu

Predoiu: Candidatul PNL, conform deciziilor partidului, este Crin Antonescu

Candidatul Partidului Național Liberal la alegerile prezidențiale, conform deciziilor partidului, este Crin Antonescu, a declarat, luni, președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu.

‘Aș dori să transmit tuturor celor care votează PNL – înțelegem importanța momentului nu numai pentru partid, pentru coaliție, ci și pentru țară, să îi asigurăm de seriozitatea noastră în acest demers și de combativitatea pe care o vom demonstra în campania prezidențială care se apropie’, a afirmat el.

Predoiu a transmis un mesaj de colaborare către toți partenerii de coaliție.

El a spus că este nevoie de un ‘președinte care să mențină România acolo unde este, în lumea valorilor civilizate, a valorilor democratice, a libertății, a antreprenoriatului, lumea euroatlantică’.

‘Fiecare campanie electorală costă, sunt cheltuieli de funcționare a acestei campanii. Noi nu o să ne declarăm o campanie care va costa zero lei, asta cu certitudine. Vom susține acest efort de campanie cum am făcut-o întotdeauna – legal și prin forța partidului, prin forța colegilor, prin responsabilitatea lor’, a menționat Predoiu, întrebat despre cheltuielile cu campania electorală.

Despre a eventuală candidatură a președintelui interimar, Ilie Bolojan, Predoiu a spus: ‘Nu am auzit astfel de voci. Nu discutăm de așa ceva, din moment ce nu există acest subiect’.

‘Candidatul PNL, conform deciziilor partidului, este Crin Antonescu’, a completat el.

Sursa: AGERPRES

Articolul Predoiu: Candidatul PNL, conform deciziilor partidului, este Crin Antonescu apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks