Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, miercuri, că dezbaterea moţiunii simple anunţate de USR împotriva sa îi va oferi ocazia să îşi spună părerea şi să prezinte rezultatele ministerului din perioada 2020 – 2022.
‘Voi dezbate cu bucurie rezultatele Ministerului Justiţiei şi în 2020, şi în 2021, şi în 2022, vom vedea. Nu e nicio problemă. Este un exerciţiu democratic. E chiar o bucurie să participi la dezbateri parlamentare care îţi dau ocazia să îţi spui părerea, din când în când’, a afirmat Predoiu, la Parlament, după ce a participat la dezbaterea proiectului de desfiinţare a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie în Comisia juridică a Senatului.
USR a anunţat că va depune săptămâna viitoare o moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu.