AcasăStiri generalePrefectul a sesizat Avocatul Poporului că Primăria Bacău ţine închise terenurile de...

Prefectul a sesizat Avocatul Poporului că Primăria Bacău ţine închise terenurile de sport ale şcolilor

Prefectul Lucian-Gabriel Bogdănel a anunţat, marţi, că a sesizat Avocatul Poporului cu privire la faptul că terenurile de sport ale şcolilor din municipiul Bacău sunt ţinute închise după orele de curs, deşi, potrivit legii, trebuie să fie deschise.

‘Jos lacătul de pe terenurile de sport ale şcolilor! Terenurile de sport de la şcolile din municipiul Bacău trebuie deschise tinerilor care doresc să facă sport în afara orelor de curs! Deşi prin Legea nr. 8/2023 s-a modificat Legea educaţiei fizice şi a sportului, în sensul împlinirii acestui deziderat, iar unităţile şcolare aveau 120 de zile de la promulgarea noilor prevederi legale pentru a-şi modifica regulamentele de funcţionare, terenurile de sport de la şcoli au avut toată vara lacăt pe porţi’, a declarat prefectul judeţului Bacău.

Lucian-Gabriel Bogdănel susţine că vinovată de această situaţie este conducerea Primăriei Bacău, instituţie care are în administrare infrastructura şcolară.

‘Cum legea consacră calitatea UAT municipiul Bacău de administrator al infrastructurii educaţionale locale, iar primăria nu a mişcat niciun deget în direcţia transpunerii obligaţiei legale într-un regulament local de acces la terenurile de sport, am decis să sesizez Avocatul Poporului cu privire la încălcarea flagrantă a drepturilor copiilor şi elevilor. Peste 25.000 de elevi au început cursurile în şcolile din municipiul Bacău şi găsesc că este inadmisibil ca terenurile de sport să nu poată fi folosite după ore, doar din cauza delăsării actualei conduceri a primăriei’, a adăugat prefectul.

Prefectul susţine că, prin deschiderea terenurilor de sport ale şcolilor, copiii sunt stimulaţi să adopte un stil de viaţă sănătos, axat pe mişcare şi sport.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks