AcasăStiri generalePrefectul Capitalei - în control la şantierul de la Pasajul Unirii

Prefectul Capitalei – în control la şantierul de la Pasajul Unirii

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, şi primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, au verificat, în noaptea de miercuri spre joi, stadiul lucrărilor de consolidare şi reabilitare a Pasajului Unirii şi ritmul de desfăşurare a activităţii, inclusiv pe timpul nopţii.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Municipiului Bucureşti, lucrările de punere în siguranţă a Pasajului Unirii şi a planşeului de sub Piaţa Unirii au început la sfârşitul lunii mai, fiind realizate, în prezent, în proporţie de peste 50%.

În acest context, oficialii au primit asigurări din partea echipei de experţi de pe şantier că lucrările vor fi finalizate până la începutul lunii septembrie.

Prefectul Capitalei şi primarul Sectorului 4 au fost informaţi că cele mai dificile intervenţii s-au finalizat, infiltraţiile de la nivelul carosabilului au fost izolate, iar consolidarea pereţilor s-a încheiat, precizează sursa citată. De asemenea, a fost turnat primul strat de asfalt şi continuă lucrările pentru montarea celor 2.800 de panouri care vor îmbrăca pereţii interiori ai pasajului.

Totodată, au început intervenţiile de înlocuire a reţelelor edilitare de apă – canal şi a celor electrice, în vederea instalării noului sistem de iluminat şi a celui de ventilaţie. În premieră pentru ţara noastră, Pasajul rutier Unirii va avea un sistem performant de ventilaţie, cu o capacitate mare, pentru extragerea noxelor şi asigurarea aerului curat. Tot în premieră, la finalul lucrărilor, în pasaj nu vor mai fi probleme la utilizarea telefoanelor, deoarece vor fi montate amplificatoare de semnal GSM, arată comunicatul citat.

Aflat într-o stare avansată de degradare şi încadrat, în urma celor două expertize, în clasa stării tehnice IV – necorespunzător, Pasajul Unirii a intrat, la începutul acestui an, în administrarea Sectorului 4 al municipiului Bucureşti, care a demarat procedurile necesare începerii lucrărilor de punere în siguranţă, ce au ca termen de finalizare începutul lunii septembrie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks