AcasăStiri generalePrefectul de Vaslui: Începând de miercuri, angajatele de la Confecţii Bârlad îşi...

Prefectul de Vaslui: Începând de miercuri, angajatele de la Confecţii Bârlad îşi vor relua lucrul

Angajatele de la SC Confecţii SA Bârlad, care au protestat, luni şi marţi, din cauza veniturilor mici şi au refuzat să intre la lucru, îşi vor relua activitatea începând de miercuri, a anunţat prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei.

‘M-am deplasat personal la fabrica de confecţii din Bârlad, acolo unde peste 150 de salariate au protestat timp de două zile. În urma negocierilor dintre conducerea unităţii şi sindicat s-a reuşit o creştere a valorii tichetelor de masă acordate de la 15 lei la 17 lei. Iniţial, acest lucru nu a fost acceptat, dar în urma discuţiilor pe care le-am avut la faţa locului, angajatele au înţeles că deşi creşterea nu a fost cea solicitată, a existat disponibilitate din partea conducerii fabricii de a oferi un sprijin, chiar şi mai mic. Am primit asigurări că începând de mâine, angajatele îşi vor relua lucrul’, a declarat, pentru AGERPRES, prefectul Daniel Onofrei.

Peste 150 de angajate ale SC Confecţii SA Bârlad au organizat, luni şi marţi, un protest în curtea fabricii, ele fiind nemulţumite de programul de lucru şi de veniturile mici. Salariatele au solicitat o creşterea a valorii tichetelor de masă de la 15 la 20 de lei. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niţă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks