AcasăStiri generalePrefectul Municipiului Bucureşti: Am atacat în instanţă Primăria Generală şi cer anularea...

Prefectul Municipiului Bucureşti: Am atacat în instanţă Primăria Generală şi cer anularea retrocedării Parcului IOR

Prefectul Municipiului Bucureşti, Rareş Hopincă, a anunţat marţi că a atacat în instanţă Primăria Generală şi cere anularea retrocedării Parcului IOR.

‘În urma analizei celor două dispoziţii privind retrocedarea celor 12 hectare parte a parcului IOR, am decis să atac în instanţă aceste dispoziţii ale Primarului general, să atac în instanţă Primăria Municipiului Bucureşti şi să cer anularea dispoziţiilor de retrocedare asupra celor 12 hectare de teren care fac parte din parcul IOR. În opinia mea, există elemente vădite de nelegalitate, în ceea ce priveşte întocmirea şi adoptarea celor două dispoziţii de primar din anul 2005, şi din punctul meu de vedere acest teren de 12 hectare trebuie să rămână în domeniul public al Muncipiului Bucureşti’, a declarat prefectul într-o conferinţă de presă susţinută, marţi, împreună cu primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă.

Prefectul Capitalei a precizat că acest teren nu putea fi retrocedat niciodată şi va cere instanţei să constante că retrocedarea a fost abuzivă.

‘Terenul face parte dintr-o suprafaţă de 767 de hectare de teren arabil, rămase în proprietatea lui Ivan Grueff după Reforma Agrară din 1921. Suprafaţa avea să fie expropriată în condiţiile legii de Reformă Agrară Nr. 187 din 1945 – fiind teren arabil, de la cetăţeanul menţionat anterior şi Elena Catacuzino, trecând astfel în proprietatea statului român. Fiind teren arabil, această parcelă nu putea fi retrocedată în baza Legii 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, ci trebuia, eventual, să facă obiectul unei cereri pe Legea Fondului Funciar Nr. 18 din 1991’, a mai spus Rareş Hopincă.

El a adăugat că după intrarea în proprietatea statului român terenul a fost amenajat ca parc şi a fost în permanenţă parte a domeniului public al Municipiului Bucureşti.

Prefectul Capitalei a invitat grupurile de iniţiativă civică şi organizaţiile neguvernamentale interesate să facă cerere de intervenţie în dosar, dacă există elemente suplimentare care pot fi evidenţiate instanţei şi care să ducă la revenirea terenului în domeniul public al Municipiului Bucureşti.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks