AcasăStiri generalePrefectura Sibiu/Pacientul decedat la Spitalul Mediaş, cunoscut cu multiple comorbidităţi, a beneficiat...

Prefectura Sibiu/Pacientul decedat la Spitalul Mediaş, cunoscut cu multiple comorbidităţi, a beneficiat de tot suportul medical necesar

Prefectura Sibiu a anunţat vineri seara că medicii de la Spitalul Municipal din Mediaş au făcut tot posibilul să-l salveze pe bărbatul infectat cu virusul SARS-CoV-2 care a decedat aşteptând să se elibereze un loc la ATI în alt spital. ‘În data de 21 octombrie a.c un bărbat în vârstă de 65 ani, cunoscut cu multiple comorbidităţi, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Mediaş, în stare gravă. Acesta prezenta simptome asemănătoare cu simptomatologia infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, astfel că i s-au recoltat probe în vederea testării RT-PCR COVID-19. Acesta a fost internat, starea lui agravându-se treptat. După primirea rezultatului pozitiv s-a luat legătura cu CNCCI în vederea solicitării unui loc pe secţia ATI. Spitalul din Mediaş având secţia de ATI destinată pacienţilor COVID în amenajare. Între timp, ţinând cont că starea acestuia a prezentat o agravare progresivă s-a solicitat intervenţia medicilor de pe secţia ATI Mediaş, în urma căreia a fost ventilat mecanic şi monitorizat în permanenţă de medicul pneumolog, medicul ATI şi medicul de gardă. În cursul zilei de astăzi, din nefericire, a decedat’, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Sibiu. Potrivit sursei citate, Spitalul Municipal Mediaş ‘nu este complet pregătit pentru pacienţii confirmaţi pozitivi cu SARS-CoV-2’. ‘Chiar dacă Spitalul Municipal Mediaş nu este complet pregătit pentru pacienţii confirmaţi pozitivi cu SARS-CoV-2, acesta a beneficiat de tot suportul medical necesar, iar corpul medical a făcut toate eforturile pentru ca viaţa acestuia să fie salvată’, se precizează în comunicatul Prefecturii Sibiu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks