Teatrul Naţional Timişoara (TNTm) aduce în faţa publicului, vineri şi sâmbătă, premiera ‘Zorba Grecul’ de Nikos Kazantzakis, piesă originală de Hristo Boicev, care va fi prezentată în Sala Mare a TNTm.
Spectacolul, semnat de regizoarea Mihaela Lichiardopol, reconstruieşte teatral destinele personajelor lui Kazantzakis şi universalitatea pe care marele autor grec le-a menit-o şi le trece prin filtrul dramatic al lui Hristo Boicev, dramaturg bulgar tradus şi jucat în toată lumea, arată un comunicat al TNTm, remis vineri AGERPRES.
În centrul spectacolului se află un mare personaj al literaturii lumii, care oferă o excepţională partitură de compoziţie actorului Ion Rizea, actor recent nominalizat la Premiul UNITER pentru cel mai bun rol secundar.
‘Prinşi încă în angoasele unui prezent apăsător pentru care nimeni nu era pregătit, vom fi alături de protagonistul spectacolului ‘Zorba Grecul’ în durere, dar şi în capacitatea lui de compasiune, în acceptarea cu bucurie şi cu împăcare a vieţii, dincolo de suferinţă şi în conştiinţa solară a realităţii că iubirea şi moartea sunt cele două feţe ale existenţei’, se precizează în comunicatul de presă.
Alături de Ion Rizea, distribuţia spectacolului îi reuneşte pe actorii Matei Chioariu, Alina Ilea, Ana Maria Cojocaru, Cătălin Ursu, Bogdan Spiridon, Victor Manovici, Andrei Chifu, Iuliana Crăescu, Laura Avarvari, Ana-Maria Pandele Andone, Paula Maria Frunzetti, Luminiţa Tulgara, Cristian Szekeres, Darius Zet, Marin Lupanciuc şi Andrei Zgăbaia. Echipa de creaţie este completată de Emil Bejenaru (decoruri), Gabriela Strugaru Popa (costume), Sebastian Hamburger (muzică şi video), Alina Ilea (mişcare scenică) şi Florian Putere (light design).
Numărul de locuri este limitat, în funcţie de normele de distanţare.