Două persoane transgen, care formează un cuplu, au devenit părinţi biologici în India, o premieră în această ţară, după ce unul dintre cei doi parteneri de viaţă a născut miercuri un bebeluş în statul Kerala, informează Reuters, transmite Agerpres.
Naşterea acestui copil reprezintă o premieră pentru India, unde persoanele transgen sunt în continuare discriminate şi stigmatizate, în pofida faptului că sunt recunoscute în mod oficial ca indivizi aparţinând „celui de-al treilea gen” din anul 2014.
Atât Ziya Paval, care s-a născut bărbat, cât şi partenerul său de viaţă, Zahad, care a fost femeie la naştere, urmau o terapie hormonală pentru schimbarea sexului în perioada de concepere a copilului.
Zahad a născut într-un spital guvernamental miercuri şi, alături de bebeluş, se află în prezent sub supravegherea medicilor în secţia de terapie intensivă.
„Mă bucur foarte mult. Astăzi este ziua în care îmi voi ţine bebeluşul în braţe”, a declarat Ziya Paval. Copilul „a băut puţin lapte”, este „perfect sănătos” şi „nu prezintă nicio problemă de ordin fizic sau mintal”, a adăugat Ziya Paval.
Zahad are 23 de ani, iar Paval are vârsta de 21 de ani, potrivit presei locale. Cei doi parteneri de cuplu au refuzat să dezvăluie sexul copilului lor.
sursa – AGERPRES
Articolul Premieră în India: Două persoane transgen au devenit părinţi biologici apare prima dată în Ecopolitic.