Pentru prima dată după 1987, vânzările de discuri vinil le-au depăşit anul trecut pe cele de CD-uri în Statele Unite, o dovadă a entuziasmului care există pentru acest format retro ajuns din nou la mare modă, informează AFP, relatează Agerpres.
Cifra de afaceri asociată vânzărilor de discuri vinil a crescut cu 4% în 2022 şi a ajuns la 1,7 miliarde de dolari pe parcursul anului trecut, potrivit datelor publicate joi de Recording Industry Association of America (RIAA).
Încasările din vânzările de viniluri le-au depăşit deja în 2020 pe cele obţinute de vânzările de CD-uri.
Dar, pentru prima dată, numărul de discuri tradiţionale vândute, cu faimoasele lor feţe negre A şi B şi cu citire analogică, l-a depăşit pe cel al micilor discuri compacte din plastic cu citire digitală, inventate şi dezvoltate de companiile Philips şi Sony şi care au revoluţionat anii 1980.
41 de milioane de viniluri şi 33 de milioane de CD-uri au fost vândute în 2022 în Statele Unite.
Vinilul, printr-un dublu efect bazat pe modă şi pe nostalgie, în condiţiile în care aproape dispăruse complet de pe piaţă, a revenit în forţă în ultimii ani, declanşând o relansare a producţiei de discuri cu citire analogică. Ele pot avea o calitate foarte bună, dar şi preţuri ridicate.
Însă muzica difuzată în streaming „domneşte” în acest sector de activitate: o cifră de afaceri de 13,3 miliarde de dolari în 2022, reprezentând 84% din suma de 15,9 miliarde de dolari ce corespunde vânzărilor muzicale totale.
În ceea ce priveşte cota de piaţă a streamingului, muzica difuzată pe baza unui abonament la o platformă online reprezintă 77%, trecând pentru prima dată de pragul de 10 miliarde de dolari.
Aproximativ 92 de milioane de persoane – un număr record – au ascultat muzică online şi au plătit pentru acest lucru în Statele Unite în 2022, contra 84 de milioane de persoane în anul precedent, potrivit RIAA.
sursa – AGERPRES
Articolul Premieră pentru prima dată după 1987: Americanii cumpără mai multe viniluri decât CD-uri apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro