Guvernul susţine proiectele de operaţionalizare a unităţilor 3 şi 4 de la Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă, cât şi retehnologizarea unităţii 1, a transmis, luni, premierul Nicolae Ciucă.
El a efectuat o vizită la Cernavodă împreună cu mai mulţi membri ai Guvernului, consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu şi preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuţiile s-au axat asupra rolului energiei nucleare în strategia energetică a ţării şi modul în care dezvoltarea programului nuclear românesc, prin proiectele de investiţii ale Nuclearelectrica, va contribui la securitatea şi tranziţia energetică către o economie curată.
‘Având în vedere taxonomia recent aprobată de Comisia Europeana, care a acceptat energia nucleară ca fiind energie de tranziţie, Guvernul susţine proiectele de operaţionalizare a unităţilor 3 şi 4, cât şi retehnologizarea unităţii 1. Totodată, sprijinim accelerarea proiectelor de implementare a reactoarelor nucleare modulare de mici dimensiuni SMR, proiecte ce au fost agreate prin acordul interguvernamental România – SUA. Aceste proiecte vor contribui la independenta energetică a României, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului şi reducere a emisiilor de dioxid de carbon’, a afirmat prim-ministrul, citat în comunicat.
Conducerea Nuclearelectrica a prezentat proiectele de investiţii strategice în valoare estimată de 9 miliarde de euro, printre care: retehnologizarea unităţii 1, proiectul unităţilor 3 şi 4, dezvoltarea reactoarelor modulare mici în cooperare cu NuScale, dar şi proiecte suport pentru operarea curentă, precum instalaţia de detritiere.
Potrivit comunicatului, proiectele de investiţii vor contribui cu energie curată, fără emisii de CO2, la stabilitatea energetică a României, la dezvoltarea socio-economică locală şi naţională, la dezvoltarea industriei nucleare şi la formarea unei noi generaţii de specialişti.
Din delegaţia guvernamentală au făcut parte, Virgil Popescu, ministrul Energiei, Mircea Abrudean, şeful Cancelariei prim-ministrului, Attila Gyorgy, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, Dan Cărbunaru, purtător de cuvânt al Guvernului, şi George Agafiţei, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului.
Compania Naţională ‘Nuclearelectrica’ SA funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul deţinând 82,49% din acţiuni.
Societatea deţine Sucursala CNE Cernavodă, care operează două unităţi nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unităţi dintre cele peste 400 de centrale nucleare din lume, precum şi Sucursala FCN Piteşti – fabrica de combustibil nuclear şi se află în proces de realizare a unui ciclu integrat al combustibilului prin achiziţionarea unei linii de prelucrare a concentratului de uraniu, pentru a sprijini proiectele de investiţii pe termen lung ale companiei.
Nuclearelectrica contribuie cu aproximativ 18-20% energie nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% la producţia totală de energie fără CO2 din România.