Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, vineri, la Palatul Cotroceni, pe premierul Bulgariei, Kiril Petkov, care efectuează o vizită de lucru în România.
Premierul bulgar s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu omologul român, Nicolae Ciucă. Cei doi oficiali au avut convorbiri tete-a-tete şi au participat la ceremonia de semnare a acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind deschiderea la frontiera de stat româno-bulgară a punctului internaţional al frontierei Giurgiu-Ruse feribot.
De la ora 16,00, la Guvern, va avea loc întrevederea în plen a celor două delegaţii, cu participarea comisarului european pentru Transport, Adina Vălean, iar de la 17,30, cei doi premieri şi comisarul european vor susţine o conferinţă de presă comună la Palatul Victoria.
Vizita premierului Bulgariei trebuia să înceapă la ora 11,30, cu primirea la Palatul Victoria, însă programul a fost decalat. Kiril Petkov a efectuat o vizită în Ucraina.