Premierul celui mai populat land din Germania, Renania de Nord-Westfalia, s-a pronunţat împotriva vaccinării obligatorii, în contextul în care ţara se confruntă cu o creştere a numărului de infecţii cu coronavirus, informează DPA.
În fiecare zi, câteva mii de persoane se vaccinează pentru prima dată, a declarat premierul landului Renania de Nord-Westfalia, Hendrik Wuest. Acest lucru arată că argumentele în favoarea vaccinării încă funcţionează, a declarat el joi la postul de radio WDR5.
Oficialul a precizat că nu crede că fiecare persoană care nu a fost încă vaccinată este un opozant fervent al vaccinării şi că nu vrea să sperie acest grup ”trântindu-i în faţă o obligaţie de vaccinare”. ”Ar trebui să folosim poliţia pentru a forţa oamenii să se vaccineze?”.
Wuest – care face parte din Uniunea Creştin-Democrată (CDU, de centru-dreapta) – este, de asemenea, sceptic în ceea ce priveşte vaccinarea obligatorie pentru anumite grupuri profesionale, cum ar fi asistentele medicale.
Asistentele medicale ‘valorează cât greutatea lor în aur’, a spus el, referindu-se la deficitul naţional de lucrători calificaţi din acest sector.
Premierul a sugerat că profesioniştii din domeniul sănătăţii care nu doresc să fie vaccinaţi ar putea fi angajaţi în altă parte. ”Dacă îi speriem pe oameni cu obligativitatea vaccinării, nu ştiu dacă servim cu adevărat cauza’, a remarcat politicianul.
În schimb, premierul landului Bavaria, Markus Soeder, a dat vina pe ratele scăzute de vaccinare din sudul Germaniei pentru creşterea rapidă a infecţiilor cu coronavirus.
Într-o intervenţie joi la postul german de televiziune ARD, Soeder a respins acuzaţiile potrivit cărora politicienii ar fi reacţionat prea târziu. ”Nu este vina landurilor’, a spus el, ‘unii oameni se comportă în continuare în mod iraţional’.
Politicianul din Uniunea Creştin-Socială, ramura bavareză a CDU, a făcut apel la o campanie naţională împotriva cardurilor de vaccinare falsificate.
În Bavaria, atât rata de infectare, cât şi cea a mortalităţii sunt cu mult peste media naţională. Guvernul statului a declarat o nouă stare de urgenţă începând de joi. Printre altele, aceasta va permite ministerului de interne local să coordoneze activitatea autorităţilor în domeniul asistenţei medicale pe întreg teritoriul landului.
Germania a înregistrat joi peste 50.000 de noi infecţii cu coronavirus în ultimele 24 de ore – cu peste 10.000 mai multe decât în ziua precedentă.
Potrivit Institutului Robert Koch (RKI), districtul bavarez Rottal-Inn a continuat să aibă cea mai mare rată de infectare din Germania, cu o incidenţă de 1.140,4 noi infecţii la 100.000 de locuitori în şapte zile. Alte patru municipalităţi bavareze figurează în primele cinci din Germania.
RKI a raportat joi dimineaţă 71 de noi decese atribuite pandemiei, în Bavaria, aproape o treime din cele 234 de decese raportate la nivel naţional.
Rata de vaccinare în Bavaria este cea mai scăzută din vestul Germaniei. Până miercuri, 65,2 la sută dintre cetăţeni erau complet vaccinaţi.
Joi s-a anunţat că preşedintele Serviciului Federal de Informaţii al Germaniei (BND), Bruno Kahl, a contractat coronavirusul. Bărbatul în vârstă de 59 de ani a fost infectat în ciuda faptului că a fost vaccinat şi se află în prezent în izolare, a precizat BND. Starea sa este ”bună, în această situaţie”, se arată într-un comunicat.