Mesajul central al creştinismului este iubirea ce ne aduce speranţă, pace şi solidaritate şi ne relevă puterea binelui, a transmis prim-ministrul Nicolae Ciucă într-un mesaj adresat cu ocazia Sărbătorii Floriilor.
‘ Sărbătoarea Floriilor pe care o prăznuim astăzi ne înseninează sufletul cu credinţă şi gânduri bune în aşteptarea Sfintelor Sărbători Pascale. Mesajul central al creştinismului este iubirea ce ne aduce speranţă, pace şi solidaritate şi ne relevă puterea binelui ‘, afirmă Nicolae Ciucă.
Premierul le transmite, totodată, tuturor celor care îşi sărbătoresc astăzi onomastica, alături de urarea de ‘La mulţi ani !’, multă sănătate, bucurie şi dorinţe împlinite.