Prim-ministrul Nicolae Ciucă va efectua, joi, o vizită de lucru la Paris, pentru a participa la sesiunea specială a Consiliului OCDE dedicată României, cu acest prilej ţara noastră urmând să depună şi memorandumul iniţial privind aderarea la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică.
În debutul şedinţei de guvern de miercuri, premierul a mulţumit ministerelor şi instituţiilor implicate în realizarea memorandumului, anunţând că documentul va fi depus, joi, 15 decembrie, la sediul OCDE de la Paris.
‘Este un demers naţional, pe care l-am asumat încă de la începutul guvernării. Pe parcursul acestui an, în luna iunie, am reuşit să obţinem aprobarea foii de parcurs. Iată că astăzi, până la finele anului, putem să anunţăm că mâine vom depune memorandumul iniţial, document foarte important, de care depinde coerenţa parcursului până la momentul derulării acelor etape de clarificare şi verificare pentru îndeplinirea standardelor OCDE. Iar în final, să putem să facem parte din rândul ţărilor care asigură 90% din volumul total de investiţii străine la nivel mondial’, a afirmat premierul.
În preambulul sesiunii speciale a Consiliului OCDE, şeful Executivului va participa la Conferinţa de la Paris a Forumului Economic Internaţional al Americilor (IEFA), ‘Tackling Growing Disruption’ şi va avea o întrevedere cu secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, alături de care va susţine declaraţii.
Premierul va participa, totodată, la inaugurarea, la Paris, a Pieţei ‘George Enescu’.
În cadrul vizitei, Nicolae Ciucă are programată şi o întrevedere cu reprezentanţi ai comunităţii de români din Franţa.