Acasă55Premierul Ciucă: Sărbătoarea etniei romilor din România - un moment potrivit de...

Premierul Ciucă: Sărbătoarea etniei romilor din România – un moment potrivit de a ne aminti de trecutul traumatic

Premierului Nicolae-Ionel Ciucă a transmis sâmbătă, cu prilejul Sărbătorii etniei romilor din România şi al Zilei Internaţionale a Romilor, un mesaj în care reafirmă angajamentul ferm de a apăra şi promova drepturile fundamentale, demnitatea umană, incluziunea, diversitatea şi interculturalitatea.

‘Transmit comunităţii rome din ţara noastră şi romilor din întreaga lume gândurile mele bune, alături de calde urări de sănătate, prosperitate şi bucurie. Sărbătoarea etniei romilor din România reprezintă un moment potrivit de a ne aminti de trecutul traumatic al romilor, de secolele de robie, de atrocităţile suferite în perioada Holocaustului sau de asimilarea forţată din timpul dictaturii comuniste. De prea multe ori, romii au fost priviţi de societate doar prin lentila îngustă a prejudecăţilor şi stereotipurilor, refuzându-li-se şansa de a-şi demonstra potenţialul. Avem datoria morală de a repara aceste nedreptăţi, de a face cunoscută valoroasa contribuţie a romilor la marile proiecte naţionale, de a promova bogata zestre culturală şi identitară, dar şi de a ne asuma onest greşelile trecutului’, se arată în mesaj.

Premierul afirmă că viitorul Muzeu al Istoriei şi Culturii Romilor, obiectiv pe care îl susţine necondiţionat, reprezintă ‘un instrument puternic împotriva discriminării, o mărturie a asumării trecutului şi a responsabilităţii statului român’.

‘Trebuie să avem mereu în vedere necesitatea adoptării unor soluţii eficiente pentru pericolele de astăzi. Discriminarea, rasismul, atitudinile anti-rome, xenofobia sau discursul instigator la ură, curente ce otrăvesc societatea, constituie o realitate pe care, din nefericire, romii sunt nevoiţi să o înfrunte. De asemenea, vulnerabilităţile din domenii esenţiale precum educaţia, sănătatea, ocuparea sau locuirea au nevoie de politici şi acţiuni concrete’, se menţionează în mesaj.

Nicolae Ciucă afirmă că, prin actuala strategie de incluziune a romilor, Guvernul şi-a asumat obiectivul de a asigura creşterea calităţii vieţii cetăţenilor care aparţin acestei minorităţi, pornind de la principii precum cetăţenie activă, incluziune socio-economică şi punerea în valoare a patrimoniului cultural al comunităţii. Un rol prioritar în acest proces revine educaţiei, care este ‘capabilă să formeze viitoarele generaţii şi să insufle valorile fundamentale pe care se bazează orice societate democratică’.

‘România este astăzi un stat puternic ataşat valorilor şi principiilor europene, în care fiecare persoană aparţinând unei minorităţi naţionale are dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii sale etnice, culturale, lingvistice şi religioase. Este datoria noastră să protejăm aceste drepturi, să combatem eficient toate manifestările urii şi să asigurăm dialogul interetnic’, a mai transmis premierul.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks