test
Acasă55Premierul Florin Cîţu a discutat cu primarii PNL din Botoşani pe tema...

Premierul Florin Cîţu a discutat cu primarii PNL din Botoşani pe tema finanţării proiectelor de investiţii

Premierul Florin Cîţu a avut, vineri, o întâlnire cu primarii liberali din judeţul Botoşani pe tema proiectelor de investiţii cu finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), cu finanţare europeană sau de la bugetul de stat.

Şeful Executivului a subliniat că întâlnirea nu este una politică, ci una ‘oarecum administrativă’.

‘Aici e o întâlnire cu primarii despre sursele de finanţare de anul acesta din buget, PNRR şi din fonduri europene. De fapt .. anii următori. Să le explicăm la ce să se aştepte, la ce surse de finanţare şi ce sume. Despre asta este vorba. E o întâlnire pe care am programat-o cam din scurt. Eram în drum spre Vaslui. Este o întâlnire oarecum administrativă. Oamenii trebuie să ştie exact ce surse de finanţare, la ce trebuie să se aştepte, pentru că în trecut primarii luau proiecte şi le puneau la toate, la fonduri europene, la buget şi era un fel de pescuit. Vreau să ne asigurăm că facem programare şi ştim clar că un proiect care se califică pe fonduri europene îl punem la fonduri europene. Dacă se califică pe PNRR, l-a pus pe PNRR şi atunci ce e pe buget rămâne pe buget’, a afirmat Cîţu.

Întrevederea premierului cu primarii liberali a avut loc cu o zi înainte de Conferinţa judeţeană de alegeri a PNL.

Evenimentul s-a desfăşurat cu uşile închise, la el luând parte şi ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, prefectul Dan Nechifor, şefii mai multor instituţii deconcentrate, dar şi senatorul Cristian Achiţei, care a fost ales, joi, preşedinte al organizaţiei municipale Botoşani a PNL.

De la discuţii a lipsit preşedintele filialei judeţene a PNL, deputatul Costel Şoptică, care în competiţia internă din PNL s-a poziţionat alături de actualul preşedinte liberal, Ludovic Orban.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks