Acasă55Premierul grec, la Bucureşti; Mitsotakis şi Ciucă au reafirmat susţinerea 'puternică' pentru...

Premierul grec, la Bucureşti; Mitsotakis şi Ciucă au reafirmat susţinerea ‘puternică’ pentru suveranitatea şi integritatea Ucrainei

Premierul Nicolae Ciucă a avut convorbiri miercuri, la Palatul Victoria, cu omologul său grec, Kyriakos Mitsotakis, aflat în vizită la Bucureşti, cei doi înalţi oficiali reafirmând susţinerea ‘puternică’ pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei.

Cei doi prim-miniştri au condamnat ‘ferm’ noua încălcare de către Rusia a dreptului internaţional prin recunoaşterea aşa-zisei independenţe a regiunilor ucrainene Doneţk şi Lugansk şi agresiunea la adresa Ucrainei prin pătrunderea altor trupe ruse pe teritoriul acestui stat.

‘Având în vedere contextul de securitate complicat în imediata noastră vecinătate, nu putea lipsi de pe agendă situaţia de securitate din regiunea Mării Negre şi de la frontierele Ucrainei, subiect important şi de mare actualitate. Am condamnat ferm noua încălcare de către Rusia a dreptului internaţional, a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, prin recunoaşterea aşa-zisei independenţe a regiunilor ucrainene Doneţk şi Lugansk şi agresiunea la adresa Ucrainei prin pătrunderea altor trupe ruse pe teritoriul acestui stat. Aceste acţiuni contribuie la deteriorarea suplimentară a securităţii şi stabilităţii regionale, europene şi euro-atlantice şi au un potenţial de escaladare’, a afirmat premierul Ciucă, la finalul convorbirilor, în cadrul unor declaraţii comune de presă cu prim-ministrul elen, Kyriakos Mitsotakis.

El a adăugat că a discutat cu omologul său grec şi despre continuarea coordonării pentru consolidarea securităţii Flancului Estic al NATO, precum şi despre măsurile de răspuns potrivite.

‘Am reafirmat, în acest context, susţinerea puternică pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei. Eforturile diplomatice sunt intense, iar atât România, cât şi Grecia le susţin cu toate mijloacele şi în toate formatele disponibile’, a evidenţiat Nicolae Ciucă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks