Prim-ministrul Nicolae Ciucă i-a asigurat pe reprezentanţii Asociaţiei Berarii României, care reuneşte peste 90 la sută din producţia de bere din ţara noastră, de sprijinul Guvernului, în cadrul unei întâlniri care a avut loc, joi, la Palatul Victoria.
Potrivit unui comunicat al Executivului, cu această ocazie, reprezentanţii producătorilor au arătat principalele provocări cu care se confruntă industria de profil după perioada pandemiei de COVID 19, în contextul în care 97 la sută din berea din România este de producţie locală.
‘Premierul a asigurat industria de profil de sprijinul Guvernului pentru menţinerea locurilor de muncă şi localizarea producţiei’, se arată în comunicat.