Premierul Nicolae Ciucă a avut vineri o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ, în care s-a stabilit un mecanism de lucru pentru continuarea dialogului şi soluţionarea dificultăţilor din acest domeniu, menţionându-se că, pe termen scurt, se are în vedere modificarea Legii-cadru nr. 153/2017, plata eşalonată a drepturilor salariale, clarificări privind aplicarea unor sporuri şi suplimentarea personalului nedidactic şi didactic auxiliar.
‘Dialogul este calea pentru a găsi măsuri echilibrate. În colaborarea cu dumneavoastră plecăm de la dorinţa comună de a susţine prestigiul dascălilor, de a motiva cadrele didactice şi de a plăti corect munca fiecărui angajat din sistemul de învăţământ pentru a avea, în viitor, oameni bine pregătiţi şi educaţi’, a afirmat premierul, conform unui comunicat al Guvernului.
Consultările vor fi coordonate, la nivelul Guvernului, de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, cu participarea ministerelor Muncii şi Finanţelor, şi vor avea în vedere identificarea soluţiilor la problemele semnalate de sindicatele din domeniu, precum şi termene de aplicare ale acestora, mai menţionează sursa citată.
‘Pe termen scurt, sunt avute în vedere soluţii pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017, plata eşalonată a drepturilor salariale, clarificări privind aplicarea unor sporuri şi suplimentarea personalului nedidactic şi didactic auxiliar, în raport cu nevoile corect identificate în sistemul naţional de învăţământ. Termenul asumat pentru finalizarea negocierilor şi asumarea de către Guvernul României pentru un acord cu reprezentanţii federaţiilor sindicatelor reprezentative din învăţământ este 4 februarie 2022’, precizează Executivul.
Conform sursei citate, în Programul de guvernare este cuprins ca, în termen de 120 de zile de la preluarea mandatului, să fie prezentat un calendar de modificare a Legii-cadru nr. 153/2017.
‘Pe termen mediu şi lung, consultările vor continua în perspectiva reformei legii salarizării, angajament asumat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă’, mai arată Guvernul.
De asemenea, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a subliniat că Executivul este preocupat de soluţionarea dificultăţilor semnalate de sindicatele din domeniu, menţionând, în acest context, că Executivul a aprobat în această săptămână suplimentarea cu 1175 a numărului de posturi din învăţământul preuniversitar şi includerea universităţilor de stat şi private în categoria instituţiilor publice care beneficiază de schema de compensare şi plafonare aplicată în contextul crizei energetice.
Totodată, un punct al discuţiei a vizat pachetul de măsuri guvernamentale pentru gestionarea crizei energetice.
Şeful Executivului a arătat că aceste măsuri au scopul să protejeze cetăţenii, indiferent de domeniul social în care lucrează, precum şi sectoarele economice, de efectele creşterii preţurilor la gaze naturale şi energie electrică.
Pe lângă măsurile aflate acum în aplicare, începând cu 1 februarie, Guvernul va veni cu noi soluţii de atenuare a efectelor crizei energetice, al căror impact, pentru lunile februarie şi martie, este unul semnificativ, a mai transmis premierul.
La întâlnire au mai participat, din partea Guvernului, reprezentanţi ai ministerelor Finanţelor, Muncii, Cancelariei Prim-ministrului.
Din partea Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’ au fost prezenţi: preşedintele Marius Ovidiu Nistor şi secretarul general Ionel Barbu, secretarul general al Federaţiei Naţionale Alma Mater, Mihai Buţu, preşedintele Anton Hadăr şi vicepreşedintele Alin Mazăre, iar Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a fost reprezentată de preşedintele Simion Hancescu şi Cornelia Popa Stavri.