Premierul Nicolae Ciucă şi secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, au avut luni, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, una dintre temele de discuţie fiind finanţarea organizaţiilor minorităţilor naţionale, a proiectelor şi programelor interetnice.
Potrivit unui comunicat al Guvernului transmis AGERPRES, dialogul instituţional permanent şi asigurarea condiţiilor cetăţenilor minorităţilor naţionale pentru promovarea drepturilor şi manifestarea diversităţii culturale, etnice, religioase au fost alte teme abordate în cadrul întrevederii.
‘La fel ca în Uniunea Europeană, ale cărei valori le împărtăşim, în ţara noastră diversitatea culturală şi identitară a minorităţilor naţionale uneşte societatea şi îmbogăţeşte patrimoniul naţional. Românii, indiferent de etnie, au înţeles acest lucru, s-au respectat şi au păstrat unite comunităţile din care fac parte. Dialogul nostru politic şi instituţional este o continuare firească pentru ca fiecare cetăţean să simtă că în România îi sunt respectate drepturile şi se poate manifesta potrivit convingerilor sale etnice şi religioase’, a afirmat prim-ministrul, citat în comunicat.
Premierul şi secretarul general al Guvernului au menţionat că proiectul de act normativ privind finanţarea pentru acest an a activităţii organizaţiilor minorităţilor naţionale va fi promovat în viitoarea şedinţă a Cabinetului pentru a oferi la timp bugetarea necesară funcţionării acestor structuri şi programelor în domeniu.
Potrivit legii, Guvernul alocă anual fonduri pentru sprijinirea organizaţiilor aparţinând minorităţilor naţionale pentru acţiuni culturale şi programe destinate păstrării şi promovării tradiţiilor, limbii şi culturii proprii, a identităţii culturale, lingvistice, religioase şi a drepturilor acestora.
Membrii grupului parlamentar al minorităţilor naţionale au mulţumit prim-ministrului pentru deschidere şi dialog şi au apreciat consultările periodice care au loc atât la nivelul Guvernului, cât şi în plan politic, se precizează în comunicatul citat.