Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut miercuri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegaţie condusă de CEO-ul American Jewish Joint Distribution Committee (JDC), Ariel Zwang, la care a participat şi preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), Silviu Vexler, fiind abordate subiecte legate de situaţia refugiaţilor din Ucraina, dezvoltarea vieţii evreieşti din România şi sprijinul Guvernului pentru proiectele iniţiate de comunităţile evreieşti.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, CEO-ul JDC i-a transmis premierului Nicolae Ciucă felicitări pentru modul în care sunt primiţi şi sprijiniţi refugiaţii din Ucraina în toate punctele de trecere a frontierei.
‘O discuţie aprofundată a avut loc referitor la punctul de trecere a frontierei de la Siret, respectiv centrul de primire a refugiaţilor organizat de JDC-FCER şi măsurile implementate pentru ajutorarea refugiaţilor care tranzitează România. În mod distinct, a fost evidenţiată situaţia celor peste 200 de orfani din Ucraina, aduşi în România de FCER, cu susţinerea Guvernului’, se arată în comunicat.
În contextul discuţiei privind situaţia comunităţilor evreieşti din România şi dezvoltarea vieţii evreieşti, şeful Executivului a subliniat poziţia sa fermă în favoarea unor măsuri concrete menite să prevină şi să combată antisemitismul, xenofobia, radicalizarea şi discursul instigator la ură, a adresat felicitări FCER pentru succesul programelor implementate până în prezent şi a salutat colaborarea constantă dintre Guvern şi Comunităţile Evreieşti.
La rândul lor, membrii delegaţiei i-au mulţumit prim-ministrului Ciucă pentru sprijinul acordat de Guvern programelor desfăşurate de FCER, în special celor de asistenţă socială şi medicală dedicată supravieţuitorilor Holocaustului, dar şi pentru susţinerea demersurilor de reabilitare şi promovare a patrimoniului religios al comunităţilor evreieşti.
‘Au fost trecute în revistă cu acest prilej şi o serie de proiecte pe care Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România le are în desfăşurare, cum este cel al realizării unui Memorial dedicat eroilor evrei care au luptat în Primul Război Mondial pentru România deşi nu aveau cetăţenia ţării’, se mai menţionează în comunicat.