Acasă55Premierul Nicolae Ciucă, în vizită la Green Group: Un model de bune...

Premierul Nicolae Ciucă, în vizită la Green Group: Un model de bune practici pe care Guvernul îl încurajează

Premierul Nicolae Ciucă a vizitat, vineri, societatea Green Group, din judeţul Buzău, care activează în domeniul reciclării deşeurilor, cu scopul de a afla care sunt problemele cu care se confruntă piaţa şi ce măsuri pot fi luate de Guvern pentru a îmbunătăţi activitatea acestui sector important din perspectiva protejării mediului şi a stimulării economiei circulare.

Potrivit unui comunicat de presă, prim-ministrul a vizitat capabilităţile grupului, având în vedere că societatea Green Group are o contribuţie importantă şi în recuperarea materialelor provenite din deşeuri şi la atingerea ţintelor de reciclare ale României atât pentru deşeurile din plastic (PET), deşeuri de ambalaje de sticlă, cât şi pentru Deşeuri de Echipamente Electrice şi Electronice (DEEE).

Prim-ministrul a apreciat rolul acestei companii în susţinerea economiei circulare şi a valorificării deşeurilor, având în vedere că reciclarea acestora are două avantaje: protejarea mediului şi obţinerea de materii prime din reciclat pentru producţie industrială. ‘Este un model de bune practici pe care Guvernul îl încurajează’, a afirmat premierul.

Conform sursei citate, prim-ministrul a menţionat că Guvernul României este angajat în implementarea legislaţiei europene de mediu, promovarea principiilor economiei circulare, în perspectiva implementării Pactului verde european, pachet de iniţiative în materie de politici, care urmăreşte să plaseze UE pe calea către o tranziţie verde.

‘Guvernul are în atenţie permanent protecţia mediului, printr-o abordare integrată şi prin măsuri adecvate pentru creşterea calităţii aerului, managementul corect al deşeurilor şi închiderea depozitelor neconforme, precum şi producerea energiei din surse curate, nepoluante’, a subliniat Nicolae Ciucă.

Acesta a adăugat că investiţiile pentru un mediu mai curat şi educaţia tinerilor pentru susţinerea eforturilor de tranziţie ecologică şi de protecţia mediului sunt de asemenea în atenţia Guvernului.

Reprezentanţii societăţii Green Group au prezentat planurile de dezvoltare a societăţii, menţionând că în următorii trei ani au în vedere triplarea activităţii în România şi în regiune, prin deschiderea unor noi fabrici de reciclare.

În prezent, grupul se situează pe primul loc în Europa în privinţa reciclării PET-urilor, cu o capacitate totală de procesare de 150.000 de tone PET/an. Totodată, este cel mai mare producător european de fibre sintetice din PET reciclat, producând anual peste 80.000 tone. Fibrele sintetice poliesterice au multiple aplicaţii în industrii precum auto, textilă şi a produselor de igienă.

‘Green Group este cel mai mare grup integrat de reciclare a deşeurilor din Europa de Est, contribuind la accelerarea soluţiilor de economie circulară în regiune. Grupul cumulează investiţii în industria verde în valoare de peste 200 de milioane EUR, având o capacitate instalată de reciclare şi producţie de peste 460.000 tone anual’, se mai arată în comunicat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks