Acasă55Premierul Nicolae Ciucă, primit de preşedintele Poloniei

Premierul Nicolae Ciucă, primit de preşedintele Poloniei

Varşovia, 3 mar – Trimisul special al AGERPRES, Cătălina Matei, transmite: Premierul Nicolae Ciucă a avut, joi, o întrevedere cu preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda.

Astfel, premierul român a fost primit oficial de preşedintele polonez, după ce anterior a avut discuţii şi a susţinut o conferinţă de presă comună cu premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki.

Guvernele României şi Poloniei s-au reunit joi în şedinţă comună la Varşovia.

Şeful Executivului de la Bucureşti a fost primit de premierul Republicii Polone, Mateusz Morawiecki, cu care a avut o întrevedere, urmată de întâlnirea în plen a celor două delegaţii şi ceremonia de semnare a documentelor bilaterale, la finalul căreia cei doi prim-miniştri au susţinut declaraţii comune de presă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks