Premierul Nicolae-Ionel Ciucă afirmă că România se plasează pe harta energiei curate a lumii datorită sprijinului constant și substanțial oferit de Statele Unite ale Americii și viziunii coerente a statului român pentru dezvoltarea programului național nuclear civil.
”Salut anunţul preşedintelui SUA, Joe Biden, făcut în cadrul Summit-ului G7, intr-un moment important pentru România și pentru eforturile noastre de a asigura energie accesibilă pentru cetățeni și economie, produsă în condiții prietenoase cu mediul.
Statele Unite ale Americii şi parteneri multinaţionali publici şi privaţi din Statele Unite, Japonia, Republica Coreea şi Emiratele Arabe Unite vor finanța cu până la 275 milioane de dolari proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) din România, iar U.S. Export-Import Bank (EXIM) şi U.S. International Development Finance Corporation (DFC) au emis Scrisori de Interes în vederea sprijinului financiar potenţial de până la 3 miliarde de dolari, respectiv, 1 miliard de dolari, pentru dezvoltarea proiectului.
Multumesc partenerilor din Statele Unite, Japonia, Republica Coreea şi Emiratele Arabe Unit pentru încrederea pe care o au în România! Am convingerea că vom dezvolta împreună acest proiect sigur, eficient și performant!
Fiind a doua ţară după SUA care implementează tehnologia SMR a companiei americane NuScale, România va deveni un pol relevant la nivel internațional in ceea ce privește producerea energiei nucleare.
La nivelul Guvernului, încurajăm aceste investiții. Criza energetică pe care am gestionat-o în cursul anului trecut a arătat, o dată în plus, că avem capacitatea să fim independenți energetic și să consolidăm profilul în acest sector, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului şi cu țintele de decarbonizare.
Energia curată, sigură și accesibilă cetățenilor și economiilor noastre este abordarea responsabilă și viitorul acestui sector, iar acțiunile Guvernului României sunt circumscrise acestui obiectiv”, spune Ciucă.
Articolul Premierul Nicolae Ciucă: România se plasează pe harta energiei curate a lumii datorită sprijinului constant și substanțial oferit de Statele Unite ale Americii și viziunii coerente a statului român pentru dezvoltarea programului național nuclear civil apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro