AcasăPoliticaPremierul R. Moldova, Dorin Recean: E clar că Rusia nu poate ajunge...

Premierul R. Moldova, Dorin Recean: E clar că Rusia nu poate ajunge militar în R. Moldova. Avem suficiente capacități consolidate pentru a face față unei eventuale escaladări din Transnistria

Rusia nu are resurse suficiente pentru escaladarea conflictului din Ucraina și nici nu poate ajunge militar în Republica Moldova. Sunt declarațiile ferme ale noului șef al Executivului de la Chișinău, Dorin Recean, făcute la TVR, în primul interviu acordat presei românești după numirea sa în funcție. Recean a preluat funcția de premier al Republicii Moldova în urmă cu mai puțin de 3 săptămâni, într-un moment în care apăreau tot mai multe informații despre tentative de destabilizare plănuite de Moscova. Dorin Recean a venit la Televiziunea Română la finalul unei zile în care a fost primit la Palatul Victoria și la Palatul Cotroceni.

„Republica Moldova se află într-adevăr chiar alături de acest război. Noi, pe de altă parte, trebuie să înțelegem că există diferență între pericolul de escaladare militară și încercările de destabilizare. Nu există un pericol de escaladare militară în Republica Moldova, asta este foarte important de înțeles și de apreciat, iar riscul de destabilizare era mai mult prezent, inclusiv în toamnă. Acum noi am mai văzut această istorie, noi de mai mult timp suntem provocați, în același timp autoritățile de la Chișinău au învățat să asigure ordinea, să asigure stabilitatea, să asigure pacea din Republica Moldova”, a subliniat noul premier de la Chișinău, Dorin Recean, în debutul discuției cu Laurențiu Ciocăzanu.

„Instituțiile din Republica Moldova au capacitatea să gestioneze, pe de o parte, necesitatea oamenilor de a protesta, dar din ăștia sunt mai puțini, pe de altă parte sunt, cum am zis, grupările pro-ruse și grupările criminale care încearcă să destabilizeze, iar autoritățile au mâna fermă să stopeze orice tentativă de destabilizare”, a subliniat Recean, referitor la protestele înregistrate recent.

„Aprecierea mea este că Rusia nu are resursele suficiente pentru escaladare. De asemenea, este clar că Rusia nu poate ajunge militar în Republica Moldova. Pe de altă parte, Republica Moldova are suficiente capacități consolidate de a face față eventualelor escaladări din Transnistria. Pe de altă parte, cei din Transnistria sunt foarte și foarte aliniați, pentru că asta am făcut noi, i-am aliniat la obiectivul nostru de pace și securitate în regiune. Rusia nu face altceva decât să promoveze agresiv un război care astăzi se numește război hibrid – să bage multă propagandă, să dezinformeze, să escaladeze anumite narative pro-război sau anumite narative care să producă disensiuni în societatea și nu doar din Republica Moldova, dar și în alte părți din Uniunea Europeană chiar și din alte părți din lume. Sunt încrezător că asta nu va reuși”, a ținut să explice premierul Republicii Moldova.

„Bucureștiul a fost foarte, foarte receptiv atunci când noi am avut nevoie să găsim alternative la furnizarea de energie electrică și de gaze naturale și mulțumim autorităților de la București pentru faptul că s-au inclus rapid și au ajutat Republica Moldova. Astăzi plec cu aceeași impresie de susținere, cu aceleași asigurări de susținere la absolut orice solicitare care ar exista din partea Republicii Moldova”, a precizat șeful Executivului de la Chișinău.

Articolul Premierul R. Moldova, Dorin Recean: E clar că Rusia nu poate ajunge militar în R. Moldova. Avem suficiente capacități consolidate pentru a face față unei eventuale escaladări din Transnistria apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks