Chişinău, 23 mar – Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, dă asigurări că reglementarea conflictului transnistrean se va produce prin ‘mijloace paşnice’.
El a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută în comun cu primul-ministru al României, Nicolae Ciucă, că rezolvarea diferendului transnistrean nu reprezintă o condiţionalitate pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
‘Republica Moldova a afirmat şi asta va face: reglementarea conflictului transnistrean se va produce prin mijloace paşnice. Acest lucru deja se întâmplă. Regiunea din stânga Nistrului deja are un comerţ foarte dezvoltat cu Uniunea Europeană. Acest trend va fi dezvoltat şi nu există o agendă contrapusă, Uniunea Europeană versus reglementarea conflictului transnistreană. Ele se întâmplă’, a afirmat Recean.
El a subliniat că instituţiile din Republica Moldova ‘sunt capabile să prevină orice tentativă de destabilizare’ a ţării.
‘Republica Moldova face faţă acum unor atacuri hibride fără precedent, dar, am să accentuez, face faţă şi va continua să asigure pace şi stabilitate. Instituţiile statului sunt capabile să prevină orice tentativă de destabilizare, indiferent cum ea poate să fie concepută şi de asta încurajăm societatea şi mediul de afaceri să ne concentrăm acum pe dezvoltare economică, pe dezvoltare socială. Toată lumea să muncească la locul lui de muncă, fie fie productivă şi să producem bunăstare’, a adăugat şeful Executivului de la Chişinău.