Premierul vietnamez Pham Minh Chinh se află într-o vizită oficială în România până luni, când se va întâlni cu premierul Marcel Ciolacu şi cu preşedintele Klaus Iohannis şi va participa la un forum economic bilateral, urmând să fie semnate mai multe documente puse în cadru de un memorandum de cooperare economică şi culturală.
„Luni, la un nivel de vizită oficială, cu protocolul aferent, vom fi gazdele vizitei unei delegaţii conduse de prim-ministrul vietnamez Pham Minh Chinh, delegaţie din care fac parte miniştrii investiţiilor, comerţului, educaţiei, ministrul ştiinţei şi tehnologiei şi guvernatorul Băncii Naţionale de la Phenian”, a precizat, săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
Luni dimineaţă este programată primirea oficială a prim-ministrului Republicii Socialiste Vietnam, Pham Minh Chinh, la Palatul Victoria, moment transmis live pe conturile de Facebook şi YouTube ale Guvernului şi prin sistemul unic de distribuţie al Palatului Victoria.
Va urma o întrevedere a prim-ministrului Marcel Ciolacu cu omologul vietnamez, apoi între delegaţiile oficiale.
Ulterior vor fi semnate mai multe documente bilaterale şi cei doi oficiali vor susţine declaraţii comune de presă.
Cei doi premieri vor participa, de la ora 12,00, la Forumul Economic România-Vietnam de la Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu va oferi un dejun oficial, la Palatul Victoria, în onoarea prim-ministrului Republicii Socialiste Vietnam.
De la ora 15,00, premierul Pham Minh Chinh va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.
Sursa: AGERPRES
Articolul Premierul vietnamez Pham Minh Chinh, vizită oficială în . Se va întâlni cu premierul şi cu preşedintele şi va participa la un forum economic bilateral apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro