În cursul unei vizite la Taipei, preşedinta Camerei Deputaţilor din Cehia, Marketa Pekarova Adamova, a subliniat marţi că ţara sa este alături de Taiwan pentru a susţine libertatea şi democraţia, transmite dpa, potrivit Agerpres.
Adresându-li-se parlamentarilor taiwanezi în limba sa natală, prin intermediul unui translator, lidera deputaţilor de la Praga a insistat şi asupra luptei pentru libertate a poporului ucrainean, a cărui ţară a fost invadată de Rusia.
Adamova a afirmat că trecutul Cehiei are legături cu cel al Taiwanului şi a adăugat că „este răspunderea noastră să dezvoltăm libertatea şi democraţia”. „Acum suntem alături de voi şi vom fi alături de voi. Indiferent ce va urma, ne ajutăm unii pe alţii”, le-a transmis ea taiwanezilor.
Preşedintele parlamentului de la Taipei, You Si-kun, a declarat că vizita făcută de Adamova dovedeşte nu doar protecţia pe care democraţiile şi-o asigură reciproc, ci şi rezultatul relaţiilor bilaterale mai apropiate. El a arătat că în contextul extinderii tendinţelor autoritare în lume, o mai bună promovare a libertăţii şi democraţiei va asigura că „nicio ţară nu încearcă să ne intimideze” – o referinţă la atitudinea Chinei faţă de Taiwan.
În august 2020, deşi era în curs pandemia de coronavirus şi în ciuda lipsei unor relaţii diplomatice oficiale, preşedintele Senatului ceh, Milos Vystrcil, a făcut o vizită în Taiwan, intensificând cooperarea bilaterală în diferite domenii, de la tehnologie la afaceri, reaminteşte dpa.
Adamova şi-a început vizita de cinci zile în Taiwan sâmbăta trecută, în cadrul unei delegaţii de 160 de parlamentari şi alţi oficiali cehi, de reprezentanţi ai mediului academic, ai unor firme şi a altor entităţi din Cehia – cea mai numeroasă delegaţie din istoria relaţiilor bilaterale ceho-taiwaneze şi totodată cea mai mare trimisă de la Praga oriunde în lume, în ultimii cinci ani.
sursa – AGERPRES
Articolul Preşedinta Camerei Deputaţilor din Cehia asigură Taiwanul de sprijin apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro