Deranjată de apelurile făcute de consilierii USR, preşedinta CJ Sibiu le-a spus acestora că proiectele CJ nu au nevoie de votul USR: „Din fericire, votul dumneavoastră nu contează”.
Consilierii USR i-au atras atenţia Danielei Cîmpean că în fiecare an, în luna decembrie, apar multe proiecte întârziate, trimise pentru consultare cu doar câteva ore înainte de ultima şedinţă extraordinară a CJ Sibiu şi pentru care este solicitat un vot „de îndată”. Printre acestea se numără şi proiecte pe fonduri europene, care riscă să piardă finanţarea din cauza executării lor întârziate.
„Ştim că Daniela Cîmpean, preşedinta CJ Sibiu, ar vrea să nu mai existe opoziţie, să-şi voteze singură toate proiectele, dar o asigurăm că aşa ceva nu este posibil. Îi asigurăm pe toţi sibienii care ne-au votat şi pe cei care ne vor vota la următoarele alegeri că votul lor contează. Acolo unde vom reuşi să-i reprezentăm, în consilii, la primării sau în Parlamentul României, vom fi prezenţi şi le vom susţine interesele. Pentru că asta trebuie să facă un politician, indiferent dacă este în opoziţie sau la putere: să-i reprezinte pe oamenii care l-au votat”, a transmis consilierul USR Adrian Echert.
Articolul Preşedinta CJ Sibiu (PNL), către consilierii USR: Votul dumneavoastră nu contează apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro