AcasăRo-Mold NEWSPreședinta Maia Sandu anunță organizarea Forumului primarilor

Președinta Maia Sandu anunță organizarea Forumului primarilor

În data de 9 decembrie, va fi organizat un eveniment pentru toți primarii din Republica Moldova care sunt interesați să valorifice oportunitățile asociate cu integrarea europeană. Forumul este organizat sub egida președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. 

„Dragi primari aleși, în următorii 4 ani de voi va depinde cum se dezvoltă localitățile noastre. Oamenii v-au oferit încrederea și susținerea, punându-și speranțele în faptul că veți munci pentru a construi sate și orașe în care să ne placă să trăim și cu care să ne mândrim. Vreau să discutăm cum putem face aceste lucruri împreună. Vă invit și vă aștept la Forumul primarilor, organizat pe 9 decembrie, pentru a pune fundamentul unei colaborări benefice pentru toți cetățenii”, a declarat șefa statului în anunțul său.

Președinta a punctat că obiectivul autorităților centrale și locale este să creeze comunități puternice, să îmbunătățească condițiile de trai acasă și să transforme Moldova într-o țară europeană.

„Voi, aleșii locali, sunteți în prima linie față de nevoile locuitorilor. Voi îi ascultați zi de zi și pe umerii voștri stă îndeplinirea celor mai urgente și firești lucruri – apă pentru toți, transport sigur, grădinițe și școli moderne, sate și orașe amenajate. Doar împreună – administrația centrală și administrația locală – vom reuși să îndeplinim aceste cerințe și să îmbunătățim viața tuturor moldovenilor. Ne vedem pe 9 decembrie la Forumul primarilor!”, a îndemnat Maia Sandu.

Articolul Președinta Maia Sandu anunță organizarea Forumului primarilor apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks