Președintele ales Călin Georgescu a transmis un nou mesaj de forță și demnitate în legătură cu anularea turului al doilea al alegerilor prezidențiale. Liderul românilor patrioți a trimis președintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei solicitarea de a veghea la punerea în aplicare a recomandărilor cuprinse în raportul întocmit de Comisia de la Veneția și susține că totul a devenit, acum, „o chestiune de timp”, transmite Realitatea.net.
„Dragii mei, vă informez că astăzi am transmis către Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, dl. Theodoros Rousopoulos, solicitarea de a veghea la punerea în aplicare a recomandărilor cuprinse în raportul întocmit de Comisia de la Veneția care a fost transmis în data de 27.01.2025
Sunt ferm convins de faptul că reacția Adunării Parlamentare a CE și măsurile adoptate nu vor întârzia să apară în cel mai scurt timp!
Ceea ce vom realiza în perioada aceasta, din punct de vedere juridic, va readuce întreaga lume democratică în echilibrul necesar. Vom repoziționa justiția ca fiind singurul element ce poate ține legate valorile pe baza cărora Europa s-a construit, valori la care ne-am dorit să aderăm, valori care ne-au făcut să credem că totul va merge spre bine în ceea ce ne privește ca popor.
Din păcate, în România, corupția a găsit rapid elementele necesare de a se ascunde de ochii justiției internaționale, lucrând din întuneric împotriva noastră și a valorilor europene sub egida “noi suntem pro-europeni”. Această lozincă a politicienilor va avea acum ocazia de a-și dovedi veridicitatea.
Să fim în primul rând drepți, corecți și pro-români, dar bazându-ne într-adevăr pe valorile justiției internaționale care protejează realmente statul de drept. În ceea ce privește politicienii autointitulați pro-europeni, aceștia vor avea acum ocazia de a lămuri cât din valorile europene și-au însușit cu adevărat sau cât din valorile infracționale!
Totul a devenit doar o chestiune de timp!” a transmis președintele ales într-o postare pe Facebook.
Articolul Președintele ales CĂLIN GEORGESCU, un nou mesaj de forță despre reluarea alegerilor: Dragii mei, e doar o chestiune de timp! apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro