Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Marian Enache, a afirmat, joi, că Legea fundamentală adoptată în 1991 este o Constituţie a Libertăţii, care, atât prin conţinutul său, cât şi prin spiritul său a fost menită să exprime în acelaşi timp organizarea puterii statale, dar să asigure şi garantarea libertăţii.
Potrivit unui comunicat al CCR, joi, Marian Enache a susţinut comunicarea ‘Constituţia din 1991: Reluarea sau reinventarea constituţionalismului romanesc?’, organizată de Institutul de Cercetări Juridice ‘Acad. Andrei Rădulescu’ al Academiei Române (ICJ), cu sprijinul JURIDICE.ro.
Prelegerea face parte din ciclul de conferinţe cu tema ‘Tradiţia constituţională şi perspectivele constituţionalismului în România’, consacrat aniversării centenarului Constituţiei României din 29 martie 1923, arată sursa citată.
În cadrul expunerii, Marian Enache a arătat că ‘acest demers inspirat al întâmpinării evenimentului marcării unei sute de ani de la apariţia Constituţiei din 1923 constituie atât o reluare a unei practici de informare şi difuzare a cunoştinţelor şi progreselor din diferite ramuri juridice, din perioada ante şi interbelică, dar constituie, în acelaşi timp, în ‘cazul nostru’ şi o intenţie de revelare şi valorizare a trecutului şi tradiţiilor constituţionalismului românesc’.
‘Niciun popor nu are tradiţii pure, fiecare comunitate umană şi-a conturat propria organizare şi instituţiile prin influenţele celorlalte comunităţi politico-juridice, culturale din arealuri mai extinse, precum şi prin împrejurările istorice concrete care le-au modelat destinul. Ceea ce le diferenţiază, însă, pe fiecare în parte este voinţa de a-şi constitui o tradiţie/un ansamblu de tradiţii, gradul de integrare al acestora, forţa şi respectul pe care îl impun acestora, raportarea la ele ca la un sistem axiologic permanent, armonizarea lor cu noile straturi de inovaţii şi preluarea lor într-un spirit analitic. În realitate, nicio generaţie nu ia totul de la început, nu inventează totul, ci fiecare dintre ele, pentru a putea merge înainte privesc în urma lor pentru a vedea ce a fost bun, valoros şi util, cum poate fi continuată ‘ştafeta’ existenţială şi culturală a unui popor care-şi caută mereu vitalitatea şi forţa din propriile rădăcini’, a punctat Marian Enache.
Preşedintele CCR a mai subliniat că ‘Legea fundamentală adoptată în 1991 este o Constituţie a Libertăţii’, care, atât prin conţinutul său, cât şi, mai ales, prin spiritul său a fost menită să exprime în acelaşi timp organizarea puterii statale, dar să asigure şi garantarea libertăţii, ca o valoare cheie din care a decurs întreaga construcţie a edificiului constituţional, adăugând că discuţiile privind măsura în care aceste ţeluri au fost atinse fac obiectul unor evaluări permanente din partea doctrinei.
‘După schimbarea revoluţionară a regimului comunist şi adoptarea Constituţiei din 1991, statul şi dreptul României au redevenit pe coordonatele noii matrice a dreptului european, reuşind, în cei peste 30 de ani de democraţie, să-şi edifice un stat de drept care să corespundă exigenţelor modelului de civilizaţie al democraţiei de tip european. (…) Sigur că în elaborarea unei noi Constituţii, după schimbarea unui regim totalitar, în România noile forţe politice rezultate din procesul revoluţionar au optat pentru un regim democratic, bazat pe principiile separaţiei puterilor în stat, a pluralismului politic şi social a alegerilor libere efectuate la diferite intervale de timp în condiţiile şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a exigenţelor statului de drept’, a spus Marian Enache.